Pana ieri doar imi aminteam. Ma uitam la vise cum se impletesc si ma pierdeam in ele. Te construiam si iti desenam ochii. Pana ieri te cautam...


Astazi ninge. Si fulgii se lovesc de geamul meu. Se preling incet pe el. Mor. Simt gust dulce. E de la lacrimi. Ieri era amar. Azi ai venit.

Si mi-a fost frica sa te privesc. Imi era teama sa ma oglindesc in privirea ta. Frica. Dar ai venit si m-ai prins de mana. Mi-ai intins lumea noastra colorata pe hartie.

- Cand plecam?
- Am plecat deja...

Acum ne jucam in zapada. Si te vad zambind. Imi amintesc de toate zilele in care rataceam si de noptile in care visam. Erau toate pentru acest moment, pentru toate clipele in care dragostea ta ma inunda. Pentru tot ce esti si ai fost. Pentru ca esti singurul care are toate culorile. Si imi trasezi usor conturul. Si obtii tot ce vrei. Pentru ca ma iubesti in fiecare noapte in care nu sunt acolo. Pentru ca zilele fara mine sunt nopti.

Si uite asa stiu ce e iubirea. Ma inveti. Si gresesc. Uit. Fug. Ma ascund. Ne pierdem. Vii inapoi. Te astept.

Esti aici. Esti totul si nu mai este nimic. Si vei pleca. Dar stii ca te vei intoarce mereu in acelasi loc, cu aceeasi foaie de hartie, pentru a regasi aceeasi ascunzatoare. Stii ca te voi astepta.

Si poate daca ai vrea sa construm si oameni de zapada....

"Dragostea este unul dintre raspunsurile pe care omul le-a inventat pentru a privi moartea in fata. Prin dragoste, ii furam timpului care ne omoara, cateva ceasuri pe care le transformam cateodata in paradis, cateodata in infern (...) dragostea e intensitatea; ea nu ne ofera eternitatea, ci vivacitatea, acel minut in care se intredeschid portile timpului si ale spatiului : acum este acolo, aici este mereu."