luni, 25 aprilie 2011



- Alege o culoare!

- Albastru.

- Nu, albastru e culoarea mea. Alege alta.

- Nu poate fi si culoarea mea?

153 de zile de cand am citit ultima data o carte. 2 luni de cand nu am mai plans. 3 zile fara sa imi amintesc de tine. Azi ar fi fost 4, dar se pare ca nu reusesc sa ating performanta asta.

749 de zile de cand nu te-am mai vazut.

Aseara am fost plecata pentru cateva ore. M-am plimbat singura prin parc, neinspirata idee. Nu imi amintesc la ce m-am gandit, stiu doar ca am ajuns cu ochii injectati, pe punctul de ... a-mi aminti. Am luat in graba o bucata de hartie, cred ca era de la sunca pe care a terminat-o tata aseara si am inceput sa scriu. Orice. Doar sa uit. Sa fug, sa ma opresc, sa nu plang.

1. Nu am voie sa imi amintesc de tine.
2. Nu am voie sa ma gandesc la noi.
3. Nu am voie sa visez sau sa imi fac iluzii.
4. Nu am voie sa plang din cauza ta.
5. Daca oricare dintre cele mai sus se intampla, fugi! Cat mai departe!
6. Nu uita niciodata sa te intorci.

Asta a fost dupa cateva saptamani de agonie. Dupa ce am realizat ca nu o sa te mai intorci si ca viata, in mod curios, nu se opreste la tine cum afirma actorii in dramele alea ieftine pe care le-am urmarit zile in sir la televizor. Nu, viata e mult mai mult decat un amarat trecator care s-a gandit sa imi scrijeleasca inima. Asta am inteles mai tarziu. Am acceptat foarte tarziu.

Lasand melodrama la o parte, ceea ce numeam iubire s-a stins destul de repede. Imi amintesc perfect dimineata in care m-am trezit si am cautat disperata parfumul tau, dar nu am mai gasit nimic. Am inceput sa iti uit ochii, gesturile, sa arunc cadourile si sa distrug toate picturile. Ti-am aruncat, intr-un final, pana si pensula si culorile. Toate s-au intamplat intr-o graba ciudata, Dumnezeu sau cine o fi cel ce sta acolo sus, nu a avut deloc rabdare cu mine. M-a asaltat cu durere si nici macar nu mi-a dat ragazul sa o asimilez. Dupa aceea m-a cam lasat singura. Atunci am concluzionat ca nu e mare diferenta intre El si tine. Poate doar la balanta de putere.

Au mai ramas imagini, franturi din noi doi pe care nu am reusit sa le dezlipesc din minte. Nu stiu ce ai folosit. Esti artist, te pricepi la culori. Dar la femei? Nu ai habar de ele. Intr-un final, nici macar nu te intereseaza.

A, da. Nu mai port albastru. Nici macar la lenjerie sau la blugi. Iar camera mea a capatat o tenta de mov. Verighetele le-am ascuns sub pat. Nu te mai vreau. S-a terminat.

Am vrut doar sa stii. (oare doar asta am vrut?)



"Nu-mi mai amintesc nimic apoi; caci am cunoscut-o fara sa stiu, fara memorie."

(Mircea Eliade - Maitreyi)


HORIA BRENCIU - SEPTEMBRIE, LUNI!

Asculta mai multe audio diverse

duminică, 3 aprilie 2011



Azi-noapte te-am visat.



Nu imi amintesc sa fi memorat vreun vis la fel de bine ca si pe acesta. Toate detaliile, conturul atat de clar, expresia chipului tau in fiecare milisecunda. Nici nu imi amintesc cand m-am trezit si nu stiu absolut niciun motiv pentru care in acel moment, oricare ar fi fost el, nu erai langa mine. Nu inteleg, nici macar acum, cand pot sa afirm cu oarecare retinere ca privesc situatia cu o tenta de obiectivitate, de ce perna de langa mine nu pastra nicio urma a parfumului tau. Cand si in ce moment ai plecat. Acestea sunt necunoscutele.


Pana una alta, se spune ca reconstituirea ajuta mult in astfel de cazuri. Asa ca am trecut rapid la treaba. Nu am chemat vreun specialist, detectiv, criminalist, orice ar fi fost dintr-un motiv simplu. Eram prea sigura pe mine pentru a ma baza pe altcineva. Stiam foarte clar tot ce s-a intamplat inainte. Stiam unde si la ce ora ne-am intalnit. Nu poate fi o ecuatie prea complicata, am doar doua necunoscute. Un sistem si se rezolva. Teoretic.


21:14 p.m. Barul din colt. Masa 3 de pe computerul chelneritei. Fum de tigara peste tot si un miros acid de alcool amestecat cu betie. Doi indragostiti la masa din dreapta si nimic interesant in rest. Ea si-a comandat o cola, el o limonada. Poate asta e putin ciudat, dar gusturile nu-si au locul in rezolvarea mea. O atmosfera prafuita si un aer putred. Un chelner si o chelnerita si inca 4 oameni ce jucau carti la masa din colt. Cam astea au fost personajele. Acuma ca imi reamintesc episodul si pictez atent detaliile imi dau seama ca nu aveam ce cauta acolo. Detestam barul acela. O pivnita imbacsita de alcool. Un purgatoriu.


Dar totusi stateam, dupa cum am mentionat mai sus, la masa 3 si imi serveam obisnuitul lapte cu miere si scortisoara din fiecare seara. Stai putin. Aveau asa ceva la un bar de 2 lei?! Aparent da. In orice caz, te-ai apropiat timid. Nu te-am sesizat. Eram ametita de miros si prinsa in jocul indragostitilor de langa. Nu stiu ce gandeam, sau ce asteptam. Ma priveam pe mine din exterior. Nu aveam absolut niciun control asupra aspectelor mele interioare, ganduri, sentimente, orice ar fi fost ele. Nu stiu de ce am reactionat intr-un fel sau altul. Am doar niste fapte clare dupa care ma conduc.


Am ramas la partea cu tine intrand in bar. Te-ai asezat la o masa oarecare si ai comandat o apa plata. Ti-ai scos telefonul si ai inceput sa tastezi agitat, preocupat ca cineva ar putea sa observe tastele pe care le apasai cu raceala. Erai transpirat. Era ceva suspect in comportamentul tau, dar eu nu am observat nimic. Nici macar ca erai acolo.


Te-am vazut tarziu, abia atunci cand ai tras celalalt scaun de la masa mea si te-ai asezat. Sigur pe tine si cu zambetul obisnuit. Trecuse cel putin jumatate de ora de cand ai intrat. Imi amintesc ca era ora 22:03. Ai inceput o conversatie la intamplare. M-ai intrebat cum ma cheama. Stiu pana si tonul pe care l-ai folosit. Jovial, jucaus, ca si cum as fi fost o femeie oarecare pe care te-ai gandit sa o agati intr-o seara oarecare. Nu stiu motivele pentru care am intrat in jocul tau si te-am tratat la fel, ca si pe un necunoscut. Am stat de vorba vreo 2 ore. Am discutat nimicuri, fleacuri fara sens. Ca si cum niciunul dintre noi nu ar fi avut vreun scop sau ceva mai bun de facut. Am fost doi straini care vorbeau despre ceva intr-un bar ieftin.


Imi amintesc vag momentul in care chelnerul a venit la masa si ne-a spus ca e ora de inchidere si ne-a invitat, fara prea multa curtoazie spre iesire. Am decis sa plecam impreuna si am luat-o din nou spre o directie oarecare, probabil cea gresita pentru amandoi. Nu vroiam sa ajungem acasa, in centru, in alt bar, restaurant, parc. Nu vroiam sa ajungem nicaieri. Am fost doi straini care mergeau spre nicaieri.


Imi pronuntai numele cu oarecare curiozitate, explicandu-mi mai tarziu ca ti se parea un nume deosebit fata de toate celelalte pe care le-ai mai auzit. Al tau imi parea comun. Nu mi-ai mentionat nici macar o clipa cu ce te ocupi, unde locuiesti, nimic care sa iti dovedeasca identitatea. Nici eu nu am spus nimic. De fapt, nu stiu ce am vorbit atat de mult, stiu doar ca am aberat o vreme pe teme filosofice despre care niciunul dintre noi nu avea nici cea mai mica idee. Am vorbit la un moment dat si despre stele. Erau cateva pe cer in noaptea aceea.


Nu m-ai atins nici macar o data. Ne comportam ca si cum am fi fost din lumi diferite si ne-a fost permis sa ne cunoastem putin. Tangential.


Nu era lume pe strada. Nici nu stiu care era numele strazii pe care ne plimbam pentru ca, in mod curios, nu scria asta pe nicio casa. Pe nicio tablita. Erau doar numere dezordonate si noi doi care incercam sa gasim o regula. Noi doi care nu aveam nimic in comun. Noi doi care imparteam o bucata de ciment si zgomotul pasilor nostri. Atat.


De aici nu mai stiu nimic. Mai gasesc din cand in cand fragmente aruncate printre neuroni. Noi doi dormind in patul meu. Tu intrand in camera mea cu o expresie consternata. Cainele care te-a latrat atunci cand ai ajuns in poarta. Dar nu stiu daca nu cumva asta a fost alta data, in alt vis, in alta noapte.


Am fost doi necunoscuti cu acelasi vis. Nu stiu mai mult.



Bere Gratis - Ce n-a vazut Parisul

Asculta mai multe audio diverse