miercuri, 20 iulie 2011

Pulbere de dor

Nu m-am gandit ca te voi vedea vreodata imprastiata. Ca voi avea ocazia sa iti admir fiecare colt, muchie in toata splendoarea ei (chiar si cele tocite). Nu m-am asteptat sa fiu tocmai eu cel care va asista la acest declin corporal sau ascensiune spirituala, cum vrei s-o numesti, a fiintei tale. Nu am indraznit niciodata sa sper la un asemenea festin. Departe de gandurile sau intentiile mele.

Am inceput sa te jupoi abia dupa ce am fost sigur ca gesturile mele nu vor mai avea nicio importanta in ecuatia ce-ti poarta numele. M-am asigurat ca imi voi impregna amprentele pe fiecare milimetru al corpului tau pentru ca pana si zeitatea ce te va judeca mai tarziu sa stie cine ti-a fost stapan. Sa cunoasca martorul mortii tale. Singurul. Te-am privit cu mila si am studiat atent toate foitele ce te alcatuiau. Pareai atat de fragila acum, tanjind dupa inca o respiratie sau un firicel de suflu, incat aveam impresia ca pot sa te zdrobesc pana si cu privirea. (M-am ferit sa te privesc la inceput)

M-am pierdut de multe ori la cotitura si am regasit cu greu traseul potrivit. Doamne, cat am alergat. Mi-am plimbat sufletul si irisul prin toate cotloanele trupului tau gol, am intrat unde mi-a fost permis, am invadat locurile interzise. Te-am udat cu lacrimi, iar apoi am ras de ridiculitatea mea si mi-am reluat rapid, dar cu o oarecare greutate, postura de calau. Am suferit. M-am batjocorit si mi-am sugrumat ignoranta. Am inteles tarziu ca toate acestea nu mai cantareau nici macar un gram si tu ai fi avut nevoie de mult mai mult.

Ti-am evitat ochii si ti-am cautat disperat buzele. Le-am sfasiat cum am stiut eu mai bine si ti-am pastrat gustul in toate celulele ce ma alcatuiau. M-am oprit pe fiecare cuta a pielii tale si m-am abandonat pret de cateva ore. Stateam pitit si ascultam fiecare adiere a firelor de par. Iti simteam pana si pulsul uneori (cand se auzea). Mint (dar ce mai conteaza, acum, o minciuna in plus). As fi vrut sa-ti aud pulsul. Sa am cadrul necesar pentru a-mi putea imagina ca trezesc ceva in tine. Ca oxigenul din interiorul tau va urma, fie si pentru o secunda, cursul pe care eu il aleg. Am asteptat cu nebunie acea utopie. Am desenat-o in creion, am aruncat apoi toate schitele si am colorat-o cu vopsea. Cata hartie irosita.

Mi-am inecat amarul in tine. Si m-am infruptat, drept recompasa, din fiecare bucata de carne ce-ti purta parfumul si mi-a picat in mana. Am fost o bruta, o recunosc, dar grotescul nu mai are acelasi impact acum, dupa tot ce s-a intamplat intre noi doi.

Nu imi mai amintesc sa mai fi ramas ceva din tine dupa ce am terminat. Nu mai stiu daca am lasat vreo dovada a faptului ca vreunul dintre noi a existat. Ti-am inghesuit intreaga existenta in mine si apoi m-am abandonat. Ce era sa fac? Nu stiam ca e chiar atat de greu sa faci dragoste.



Nightwish - While your lips are still red

Asculta mai multe audio rock

2 comentarii: