Te ascunzi. Te vad in fiecare zi cum incerci sa fugi. Ti-e atat de frica incat nici macar nu ai curajul sa recunosti ca esti terorizat de ideea ca ai putea cadea din nou in fata mea. Ti-e frica pentru ca iti amintesti ochii mei in fiecare noapte si imi simti parfumul pe perna de alaturi fara ca nici macar eu sa fi fost vreodata in patul tau. Nu poti sa lupti. Si atunci te ascunzi. Nu iti dai seama ca asa devi doar un las. Ar fi mult mai corect din partea ta sa faci totul pe fata. Dar de cand sti tu ce e corect? Conteaza sa nu cedezi. Esti atat de preocupat sa te faci nevazut incat tot timpul iti scapa detalii care te scot in evidenta. Nu iti iese, iar cand iti iese e degeaba pentru ca ar fi trebuit sa stii deja ca sunt singura care poate vedea in sufletul tau. Te vad si acum. Nu am nevoie sa imi spui ceva, nu am nevoie sa te privesc. Stiu. Stiu ca ti-e frica.
Sunt momente in care realizezi. Iti dai seama ca nu e atat de usor. Constientizezi ca incerci disperat sa te ascunzi de propria ta umbra. Si ca umbra nu pleaca niciodata. Nu vei reusi sa faci acum ceea ce nu ai reusit sa faci niciodata. Dar asta nu vrei sa intelegi. Jocul meu e atat de tentant pentru tine incat de multe ori te afli pe marginea prapastiei. Mai ai putin si cazi. Atunci te ascunzi din nou. Si iti traiesti viata asa, refugiindu-te in rutina, cu frica constanta ca voi face ceva care iti va spulbera planul obisnuit. Nu sunt imprevizibila. Nu pentru tine. Si totusi tu te temi ca voi face ceva ce nu vei putea prevede, iar atunci vei cadea cu adevarat. Atunci vei aparea. Atunci vei insista sa fii vazut. Sa te observ. Sa fiu din nou eu cea care face lucrurile previzibile. Si poate de data asta vei fi tu cel dezamagit, iar atunci vei scoate la iveala toate lucrurile de care incercai sa te ascunzi.
As vrea sa stiu daca iti place ceea ce faci. Ai nevoie de mine. Si ai da orice ca sa nu fii nevoit sa faci nimic pentru a ma avea. Sa fiu a ta, sa iti dau totul si apoi sa ai placerea de a ma distruge pentru a te ascunde din nou. Si totul devine un cerc din care insisti sa nu iesi. A fost alegerea ta. Eu nu am avut dreptul la o alegere. Ai facut-o tu, iar acum, tot tu esti cel care fuge de ea.
Iti place sa traiesti in umbra. Iti place sa ai o viata linistita, fara surprize. Iti place sa fii normal, fara multe dorinte, obisnuit si conformat cu tot ceea ce se intampla in jurul tau. Iti place sa fii singur printre oameni, numai pentru ca nu regasesti acele persoane de care ai nevoie, dar nu recunosti.
Iti place sa iti fie bine, dar niciodata mai mult de atat. Nu iti place sa plangi, si totusi o faci.
Asta vrei sa imi arati? Felicitari! Ai reusit sa pacalesti pe toata lumea. Toti te stiu asa si multi nu te stiu. Masca ta e atat de perfecta incat ai omis ca sunt oameni care vad si spatele ei. Sunt persoane care isi dau seama ca materialul e vechi si nerezistent, iar cusaturile departe de a fi perfecte. Ai uitat asta. Ai uitat ca am fost acolo si ti-am vazut toate ranile. Le stiu asa cum le stii si tu pe ale mele. Le stiu bine. Nu iti mai amintesti ca viata am construit-o impreuna, si nu era deloc asa. Ai uitat ca eu nu uit. Ai uitat atat de multe si stiu ca totusi, iti amintesti de tot, pana si de ziua din noiembrie pe care incerci sa o regasesti in fiecare zi din noiembrie pe care o petreci fara mine. Nu poti. Ziua aceea era numai pentru noi doi. In ziua aceea mi-ai promis ceva, iar tu, nu uiti promisiunile, chiar daca cateodata fugi pana si de ele.
Iti plac surprizele. Nu iti place sa fii singur, dar ai accepta mai mult decat incantat sa fii singur printre oameni atata timp cat esti cu mine. Iti place sa iti dai masca jos, sa fii tu, sa visezi. Iti place sa fii cu mine, iti place sa fim amandoi. Iti place tot ce am construit impreuna.
Totusi, acestea si inca multe altele, sunt lucruri care raman nespuse. Ti-e frica sa le accepti. Si uiti din nou ca le-ai inecat pe toate in ochii mei si mi-au ramas intiparite in suflet. Uiti ca le stiu. Te prefaci ca nu vezi nimic din ce ar trebui. Te prefaci ca sunt eu cea care fuge si se ascunde. Si te prefaci atat de bine, incat poate daca nu ai mai fi facut-o de prea multe ori si daca ti-as fi uitat privirea, te-as fi crezut. Dar nu te cred.
Apoi, te vad cu ea. Si te privesc atent. Nu, nu imi vine sa plang. Poate m-ar ucide lacrimile daca nu ti-as fi vazut ochii. Opaci. Fara nimic. Fara niciun loc in care sa te poti pierde. Fara caldura. Fara lumina. Ma cauti pe mine in ea. Si nu ma vezi, dar ma cauti in continuare. Te uiti meticulos. O studiezi, dar de fapt iti amintesti ca asta faceai si cu mine, iar ea devine doar oglinda in care imaginea mea e ilustrata perfect. Te ascunzi din nou. Acum ti-e frica sa vorbesti. Ea nu iti vede privirea, pentru ca nu asteapta de la tine nimic din ce asteptam eu. Si te scarbeste asta. Devine o frustare faptul ca ea nu e in stare sa perceapa nimic. Ea nu stie ca sufletul tau inca sangereaza. Ea vede numai masca si iti studiaza masca. Iar tu, tocmai asta nu ai vrea sa vada. Ea uita. Ea se intoarce pentru a nu iti vedea ranile. Ea e doar o papusa. Iar eu, eram intotdeauna ceva mai mult. Si o stii prea bine.
Stii pentru ca nu vrei sa te pierzi in ochii ei. Stii pentru ca nu ai chef si dispozitie sa ii spui nimic. Stii pentru ca in fata ei nici macar nu trebuie sa faci efortul de a te ascunde. Oricum nu va incerca niciodata sa te caute. Stii pentru ca mirosul ei nu e niciodata nicaieri. Nici nu stii daca are unul. Stii pentru ca nu ai incercat sa construiesti nimic cu ea. Nu ar avea rost. Tu ai deja o constructie. Si nu o poti darama. Stii pentru ca ei ai putea sa ii spui in orice moment papusa, iar mie nu concepeai sa imi asociezi acest cuvant. Stii pentru ca tot ce e in jurul tau iti spune asta. Stii pentru ca ea nu iti spune nimic. Stii pentru ca eu inca iti spun totul...
Atunci te ascunzi din nou. Fugi si de ea. Fugi de tine. Si speri ca fuga ta continua sa te conduca la mine. Dar eu intr-o zi voi inchide usa si voi pleca, iar atunci te vei ascunde degeaba...
"Era insa si mai multumita ca nu mai trebuia sa vada aceleasi lucruri inca treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani, caci aveau sa-si piarda intreaga originalitate, transformandu-se in tragedia unei vieti in care totul se repeta, iar ziua de ieri e totdeauna la fel cu cea de maine."
Paulo Coelho, "Veronika se hotaraste sa moara"
Lara Fabian - Je T'aime
Asculta mai multe audio Muzica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu