E soare. Corpul tau micut ma trezeste. Nici macar nu mai indraznesc sa ma gandesc la el, la tot ce e afara. Te vad cum te joci cu razele. Infrunti lumea fara sa stii macar ca asta faci. Zambesti. Razi. Alergi. Nu stii nimic si tocmai asta te face atat de puternic.



Si ne-ai putea da exemplu la fiecare dintre noi. Ar fi de ajuns doar sa te privim o data si sa iti auzim rasul. Atunci poate am putea sa radem si noi asa. Esti atat de frumos incat mi-e frica sa te las aici. As vrea sa te iau in brate si sa nu te las niciodata sa pleci. Sa nu te lovesti de nimic. Sa ramai mereu asa. Si totusi tu ai puterea sa dobori toate obstacolele, tu stii sa te ridici de fiecare data cand cazi. Tu acum inveti si ai sansa. Noi o pierdem pe zi ce trece...dar cand te privesc, speranta creste din nou.



Iti spunem noi secretul. L-am invatat prea tarziu. Tu poti sa il inveti devreme. Destul de devreme incat sa reusesti sa il folosesti. E lumea ta si ai tot ce trebuie pentru a o cuceri. Poti sa o schimbi, poti sa visezi cu ochii deschisi. Noua ne e frica sa mai facem asta.



Acum putem fi si noi ca ei. Putem zambi. Putem sa ne jucam. Stim atat de bine sa privim cu dragoste si totusi ne chinuim sa ne ascundem ochii. Iar timpul trece....si noi uitam. Ce vom face atunci cand ne vor intreba? Vom cauta departe in amintiri sau vom raspunde simplu? Acum avem noi ocazia sa facem ceva pentru ca ei sa fie protejati mai tarziu. Stim sa iubim. Vrem sa iubim. Avem nevoie sa iubim. De ce nu o facem?

"Noi nu trebuie sa respectam regulile pentru ca noi, poate, nu suntem ca ceilalti"


Zero-sunny days
Asculta mai multe audio Muzica

Cafea cu frisca si scortisoara

O ascultam in timp ce imi povestea cat de tare e tipul pe care l-a cunoscut ieri in cofetarie si ma gandeam la tine. O ascultam in timp ce imi spunea ca e satula de povestile parintilor si de exigentele lor la invatatura si ma gandeam la tine. O ascultam in timp ce imi relata istoria ultimului 3 luat la matematica si ma gandeam la tine. O ascultam in timp ce imi explica la chimie si ma gandeam la tine. Acum imi beau cafeaua si ma gandesc la tine.

Ai murit. Si nu m-ai anuntat. Nu mi-ai spus nimic. Te-ai dus si m-ai lasat. Ai uitat. Nu te invinovatesc. Poate ca acum esti intr-un loc mai bun. Acum nu te mai simti sufocat de lumea asta infecta. Si totusi ai plecat si nu mi-ai spus. Puteai sa ma iei cu tine. Dar nu, tu pleci de fiecare data singur. As fi preferat ca acum sa fie o exceptie.

Ai murit. De ce? Acum mi-ai ucis toate sperantele. De ce tu? Ma doare absenta ta. Credeam ca m-am obisnuit cu ideea asta. Nu erai aici. Te ascundeai si fugeai mereu. Prefer fuga ta decat moartea. Macar impotriva ei puteam sa lupt. Moartea ma face sa ma simt mica. Un punct nesimnificativ pierdut undeva in univers. Mi-a subjugat orice putere pe care pana astazi credeam sau speram sa o am. Nu am nimic. Ai plecat.

Acum esti cu adevarat singur. Ai pornit pe un drum pe care nimeni nu te-a intrebat daca vrei sa mergi. Acum sti ce inseamna sa nu poti alege. A ales altcineva pentru tine. Poate ca ti-e mai bine. Acolo e frumos. Dar eu nu stiu cum e acolo. Pot doar sa presupun si ma gandesc ca am pierdut intr-o clipa tot ce am construit o viata. Nu pot sa cred ca au ramas. Nu mai stiu nimic. Am pierdut toate legaturile. Ai plecat si le-ai luat cu tine.

Am intarziat. Din nou. Nici macar nu am apucat sa iti spun...nu stiu ce vroiam sa iti spun. Te iubeam. Vroiam sa pleci cu certitudinea asta. Nu o aveai? Si cat de stupida pot sa fiu gandindu-ma ca te-ar fi ajutat la ceva? Ai murit. Nu am avut curajul sa te vad, asa. Nu vroiam sa imi amintesc ochii tai inchisi pentru ca atunci banalitatea te-ar fi inconjurat pana si in gandurile mele. Imi cunosc doar disperarea. Durerea de a te vedea infrant. De ce nu ai luptat? Poate vroiai sa pleci. Poate nimeni nu te-a intrebat.

Esti mort. Ai plecat. Eu sunt aici. Viata continua, dar eu m-am oprit. Acum nu poti sa mai imi ceri nimic. Stiu ca vei fi vinovatul de care am nevoie pentru a ma disculpa pe mine. Va fi vina ta pentru ca eu nu voi accepta sa merg mai departe. Va fi vina ta pentru tot ce se va intampla cu mine. Va fi vina ta pentru ca daca erai aici puteai sa influentezi totul, iar acum nu mai poti sa faci nimic. Vreau acum sa ma ascund, dar mi-ai furat pana si ascunzatoarea. Ai murit si nu o mai gasesc.

Cafeaua are gustul tau. Pana si aici ai ajuns? Scortisoara e amara. Se lupta cu frisca si totul devine dulce, dar lacrimile mele o sareaza. A pierdut. Ai pierdut. Dar tu nu ai luptat. Nu indeajuns. Nu mai esti. Nu mai pot sa te caut, nu am unde sa te gasesc. Te-ai ascuns pentru o eternitate. Si imi va lua o eternitate sa ajung la tine. Cafea cu frisca si scortisoara. Tu nu esti. Ai murit.

["As vrea sa treaca mai repede timpul, sa ajungem impreuna si atunci sa stea cat de mult"]

Noiembrie [te ascunzi]

Te ascunzi. Te vad in fiecare zi cum incerci sa fugi. Ti-e atat de frica incat nici macar nu ai curajul sa recunosti ca esti terorizat de ideea ca ai putea cadea din nou in fata mea. Ti-e frica pentru ca iti amintesti ochii mei in fiecare noapte si imi simti parfumul pe perna de alaturi fara ca nici macar eu sa fi fost vreodata in patul tau. Nu poti sa lupti. Si atunci te ascunzi. Nu iti dai seama ca asa devi doar un las. Ar fi mult mai corect din partea ta sa faci totul pe fata. Dar de cand sti tu ce e corect? Conteaza sa nu cedezi. Esti atat de preocupat sa te faci nevazut incat tot timpul iti scapa detalii care te scot in evidenta. Nu iti iese, iar cand iti iese e degeaba pentru ca ar fi trebuit sa stii deja ca sunt singura care poate vedea in sufletul tau. Te vad si acum. Nu am nevoie sa imi spui ceva, nu am nevoie sa te privesc. Stiu. Stiu ca ti-e frica.

Sunt momente in care realizezi. Iti dai seama ca nu e atat de usor. Constientizezi ca incerci disperat sa te ascunzi de propria ta umbra. Si ca umbra nu pleaca niciodata. Nu vei reusi sa faci acum ceea ce nu ai reusit sa faci niciodata. Dar asta nu vrei sa intelegi. Jocul meu e atat de tentant pentru tine incat de multe ori te afli pe marginea prapastiei. Mai ai putin si cazi. Atunci te ascunzi din nou. Si iti traiesti viata asa, refugiindu-te in rutina, cu frica constanta ca voi face ceva care iti va spulbera planul obisnuit. Nu sunt imprevizibila. Nu pentru tine. Si totusi tu te temi ca voi face ceva ce nu vei putea prevede, iar atunci vei cadea cu adevarat. Atunci vei aparea. Atunci vei insista sa fii vazut. Sa te observ. Sa fiu din nou eu cea care face lucrurile previzibile. Si poate de data asta vei fi tu cel dezamagit, iar atunci vei scoate la iveala toate lucrurile de care incercai sa te ascunzi.

As vrea sa stiu daca iti place ceea ce faci. Ai nevoie de mine. Si ai da orice ca sa nu fii nevoit sa faci nimic pentru a ma avea. Sa fiu a ta, sa iti dau totul si apoi sa ai placerea de a ma distruge pentru a te ascunde din nou. Si totul devine un cerc din care insisti sa nu iesi. A fost alegerea ta. Eu nu am avut dreptul la o alegere. Ai facut-o tu, iar acum, tot tu esti cel care fuge de ea.

Iti place sa traiesti in umbra. Iti place sa ai o viata linistita, fara surprize. Iti place sa fii normal, fara multe dorinte, obisnuit si conformat cu tot ceea ce se intampla in jurul tau. Iti place sa fii singur printre oameni, numai pentru ca nu regasesti acele persoane de care ai nevoie, dar nu recunosti.
Iti place sa iti fie bine, dar niciodata mai mult de atat. Nu iti place sa plangi, si totusi o faci.

Asta vrei sa imi arati? Felicitari! Ai reusit sa pacalesti pe toata lumea. Toti te stiu asa si multi nu te stiu. Masca ta e atat de perfecta incat ai omis ca sunt oameni care vad si spatele ei. Sunt persoane care isi dau seama ca materialul e vechi si nerezistent, iar cusaturile departe de a fi perfecte. Ai uitat asta. Ai uitat ca am fost acolo si ti-am vazut toate ranile. Le stiu asa cum le stii si tu pe ale mele. Le stiu bine. Nu iti mai amintesti ca viata am construit-o impreuna, si nu era deloc asa. Ai uitat ca eu nu uit. Ai uitat atat de multe si stiu ca totusi, iti amintesti de tot, pana si de ziua din noiembrie pe care incerci sa o regasesti in fiecare zi din noiembrie pe care o petreci fara mine. Nu poti. Ziua aceea era numai pentru noi doi. In ziua aceea mi-ai promis ceva, iar tu, nu uiti promisiunile, chiar daca cateodata fugi pana si de ele.

Iti plac surprizele. Nu iti place sa fii singur, dar ai accepta mai mult decat incantat sa fii singur printre oameni atata timp cat esti cu mine. Iti place sa iti dai masca jos, sa fii tu, sa visezi. Iti place sa fii cu mine, iti place sa fim amandoi. Iti place tot ce am construit impreuna.

Totusi, acestea si inca multe altele, sunt lucruri care raman nespuse. Ti-e frica sa le accepti. Si uiti din nou ca le-ai inecat pe toate in ochii mei si mi-au ramas intiparite in suflet. Uiti ca le stiu. Te prefaci ca nu vezi nimic din ce ar trebui. Te prefaci ca sunt eu cea care fuge si se ascunde. Si te prefaci atat de bine, incat poate daca nu ai mai fi facut-o de prea multe ori si daca ti-as fi uitat privirea, te-as fi crezut. Dar nu te cred.

Apoi, te vad cu ea. Si te privesc atent. Nu, nu imi vine sa plang. Poate m-ar ucide lacrimile daca nu ti-as fi vazut ochii. Opaci. Fara nimic. Fara niciun loc in care sa te poti pierde. Fara caldura. Fara lumina. Ma cauti pe mine in ea. Si nu ma vezi, dar ma cauti in continuare. Te uiti meticulos. O studiezi, dar de fapt iti amintesti ca asta faceai si cu mine, iar ea devine doar oglinda in care imaginea mea e ilustrata perfect. Te ascunzi din nou. Acum ti-e frica sa vorbesti. Ea nu iti vede privirea, pentru ca nu asteapta de la tine nimic din ce asteptam eu. Si te scarbeste asta. Devine o frustare faptul ca ea nu e in stare sa perceapa nimic. Ea nu stie ca sufletul tau inca sangereaza. Ea vede numai masca si iti studiaza masca. Iar tu, tocmai asta nu ai vrea sa vada. Ea uita. Ea se intoarce pentru a nu iti vedea ranile. Ea e doar o papusa. Iar eu, eram intotdeauna ceva mai mult. Si o stii prea bine.

Stii pentru ca nu vrei sa te pierzi in ochii ei. Stii pentru ca nu ai chef si dispozitie sa ii spui nimic. Stii pentru ca in fata ei nici macar nu trebuie sa faci efortul de a te ascunde. Oricum nu va incerca niciodata sa te caute. Stii pentru ca mirosul ei nu e niciodata nicaieri. Nici nu stii daca are unul. Stii pentru ca nu ai incercat sa construiesti nimic cu ea. Nu ar avea rost. Tu ai deja o constructie. Si nu o poti darama. Stii pentru ca ei ai putea sa ii spui in orice moment papusa, iar mie nu concepeai sa imi asociezi acest cuvant. Stii pentru ca tot ce e in jurul tau iti spune asta. Stii pentru ca ea nu iti spune nimic. Stii pentru ca eu inca iti spun totul...

Atunci te ascunzi din nou. Fugi si de ea. Fugi de tine. Si speri ca fuga ta continua sa te conduca la mine. Dar eu intr-o zi voi inchide usa si voi pleca, iar atunci te vei ascunde degeaba...



"Era insa si mai multumita ca nu mai trebuia sa vada aceleasi lucruri inca treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani, caci aveau sa-si piarda intreaga originalitate, transformandu-se in tragedia unei vieti in care totul se repeta, iar ziua de ieri e totdeauna la fel cu cea de maine."

Paulo Coelho, "Veronika se hotaraste sa moara"

Lara Fabian - Je T'aime
Asculta mai multe audio Muzica

Toamna in ochii mei [te-am gasit]

Visez. Cum pot sa visez cu ochii deschisi si atat de clar? Probabil e din cauza lacrimilor. Si totusi cineva sta acolo. Si totusi ochii aceia nu pot fi ai altcuiva. Nu mai reusesc sa disting cuvintele. Nu stiu ce sa fac, nu pot sa ma misc. Ar trebui sa fug? Nu, nu pot sa fug. Sa ma ascund, sa trec strada? Sa stau? Ce fac acum? Ma opresc. M-ai invatat sa ma linistesc si sa gandesc. Visez sau e realitate? Nu pot sa imi imaginez asta. E cineva acolo. Vad clar acum. Si as da orice pentru un moment, orice pentru ca acel cineva sa fii tu...

Privea in gol. Ceva in mine striga ca se gandeste la acelasi lucru la care eu visez zilnic. Vroiam sa cred ca si el cauta ceva. Ca noi doi suntem facuti pentru a cauta acelasi lucru. Ca il vom gasi. Ca ne vom regasi pe noi in el.

Noiembrie. Incepe ploaia. El ramane nemiscat. Trec strada. Si parca ochii lui isi pierd abisul. Parca urmeaza sa se intoarca. Simt ca ma va privi, dar nu stiu daca eu voi rezista privirii. Ma apropii. Ochii lui capata brusc o alta expresie. Ma priveste. Nu spun nimic. Se aud incet picurii de ploaie. Se aude agitatia din jur si apoi, nu se mai aude nimic. Ma simt goala, mai goala ca niciodata. Ma dezbraca. Imi mangaie pupilele.

Stiam ca trebuia sa ne intalnim. Stiam ca voi ajunge mai devreme sau mai tarziu la tine si totusi nu am indraznit sa sper ca te voi avea astazi aici, in fata mea. Si tocmai acum nu stiu ce sa fac. Acum, momentul ma inghite cu totul si nu reusesc sa ma individualizez. Nu simt ca as exista EU in poveste. NOI suntem povestea, iar pana acum cautam basme ce nu erau ale mele, incercam sa imbin piese, sa le regasesc pe cele pierdute, dar golul ramanea mereu acolo, ascuns undeva in mine. Acum iti cer disperata sa umpli golul. Nu ma intereseaza pentru cat timp. Vreau doar un moment. Vreau clipa asta. Te vreau!

- Te cautam...

Nimic. Buzele ii raman lipite. Privirea ma ucide. Arde. Ma arunc in bratele lui, cu toate asteptarile si fara niciuna, avand certitudinea ca imi va zdrobi inima din nou si speranta ca acum il voi simti cu mine. Nu vreau sa imi spui nimic. Vreau doar sa ma iei in brate. Vreau doar sa te simt aproape.
Destul de previzbil, ramane la fel cum era atunci cand am trecut strada. Fara niciun gest. Si poate daca ar sti ca acum as vrea "sa imi iau hainele" si sa plec. As vrea sa am curajul sa il las singur in mijlocul strazii cautand si asteptand ceva ce eu astept in fiecare zi. Poate daca ar sti ca as da orice sa ii mai simt o data atingerea calda... Ma indepartez.

- De ce nu vrei sa...

Imi omoara convingerile si planurile din nou. Ma strange in brate. Ma strange cum nu a facut-o niciodata. Nu pot sa mai spun nimic. Nu mai e nevoie de cuvinte. Te-am gasit. Ne-am gasit.
Ii simt mainile cum se joaca pe spatele meu. Respiratia lui imi gadila ceafa. Zambesc. Golul se umple incet.

- De data asta nu ma vei lasa singura, asa-i? Acum vei ramane aici, nu vei pleca...

[imi atinge buzele usor]

- Nu spune nimic. Ne descurcam mai bine fara cuvinte.

[ma saruta]

Nu stiu cat timp am stat acolo. Nici macar nu imi amintesc cand am ajuns acasa. Stiu doar ca am venit ametita de caldura si parfumul tau. Acum stiu ca e doar un drum mai lung, iar la sfarsit vei fi tu. Acum continuu sa caut, dar stiu ca voi gasi. Acum as vrea sa alerg pentru ca sa ajung mai repede la tine, dar voi merge incet.

Stiu ca la fiecare capat de drum te voi gasi. Stiu ca te voi simti in fiecare zi mai aproape.

Mi-ai promis ca ma vei privi in fiecare noapte cum adorm si ca in fiecare noiembrie vom asculta ploaia impreuna....

Inca iti mai vad privirea pierduta in gol....Adorm.


Taxi - Niste raspunsuri
Asculta mai multe audio Muzica

Toamna in ochii mei [te caut]

Ma plimb din nou in oras, ascultand aceeasi piesa care imi impinge lacrimile afara. Pierduta. Te caut. Te caut cum o fac intotdeauna asteptand sa apari de dupa coltul strazii sa vii si sa ma iei in brate inainte sa apuc sa imi revin. Sa te intreb ce faci aici. Si sa imi spui ca asteptai sa trec eu. Sa ma gandesc ca daca nu as fi trecut ai fi stat acolo si m-ai fi asteptat. Ti-ai fi imaginat mii de situatii, intrebandu-te stupid daca ar trebui sa ma intrebi ce fac sau sa ma saluti prima data. Ti-ar fi fost frica sa te gandesti ca voi veni si nu vei in stare sa ma iei in brate. Sa devii agitat. Sa te gandesti ce gust au buzele mele toamna. Sa te intrebi ce voi spune eu cand voi afla gustul buzelor tale in noiembrie. Si totusi, ar trebui sa ma iei in brate? Daca vei parea ridicol? "Ridicol...nu..cred ca i-ar placea. De fapt, fetelor le plac genul asta de intampinari. Dar ea nu e o fata oarecare. Oare ei i-ar placea?"

De fapt, de unde stii tu ce le place fetelor? Si daca poate din nu stiu ce motiv m-ar deranja? Ce s-ar intampla atunci? Vizualizezi scena si te gandesti la penibilul situatiei. Si te intrebi daca ai fi dispus sa treci prin asta pentru mine. Te hotarasti ca ai fi. Si te intrebi de ce iti faci planuri daca nu esti sigur ca vei fi in stare sa le indeplinesti. Esti invins. Nu iti ramane decat sa astepti. Timpul trece si incepi sa scrijelesti pe peretele cladirii de langa tine "Ina". Faci asta fara sa iti dai seama. Faci asta pentru ca simti nevoia sa vezi numele meu scris undeva, pentru ca ai nevoie de mine.

Cat de frumos ar fi ca lucrurile sa decurga asa. Sa fii mereu acolo atunci cand am nevoie de tine, sa apari si sa imi spui exact ce vreau sa aud. De fapt, poti sa apari si sa nu spui nimic. Doar sa ma strangi in brate si sa ma sufoci cu un sarut. Sa ma sufoci pana uit ca exist pe planeta asta. Sa ma transpui in alta lume. Si nu, nu m-ar deranja sa ma iei in brate. Nu vad cum m-ar putea deranja asta, dar tu totusi te gandesti la aceasta varianta. Totusi tu iti faci griji.

Si nici nu am de unde sa stiu ca lucrurile chiar nu au decurs vreodata asa. Ca tu chiar m-ai asteptat. Ca te gandesti la o mie de variante. Ca ma vezi pe mine in mii de locuri, ca te doare sa stii ca poate maine nu imi voi mai aminti de tine, ca maine pentru mine nu va mai exista "noi". Dar eu nu stiu. Tu nu imi spui si pentru mine e ca si cum nu s-ar intampla.

Oricum, nu ar exista varianta sa stai si sa ma astepti pentru ca as trece pe acolo. Sunt sigura de asta. E destin. Stupid si simplu, dar asta e. Am incredere in el mai mult decat in mine si stiu ca la momentul potrivit ma va conduce acolo, in locul in care tu ma astepti poate fara sa vrei. Voi fi acolo. O stiu. Dar tu...tu ma vei astepta? Sau voi gasi doar un loc gol, unde totul miroase a tine si tu nu esti. Atunci golul m-ar umple. Atunci nu stiu ce as face.

In timp ce toate teoriile mi se deruleaza in cap, continuu sa ma plimb. Nu stiu unde ma duc, pur si simplu ma las condusa. Merg fara sa vad. Merg dupa versuri si ma gandesc ca as putea sa merg asa la nesfarsit daca undeva in mine traieste speranta ca la capatul drumului vei fi tu. Traieste, iar bubuitul puternic al inimii imi confirma asta. Deci drumul nu are capat.

Ceva nu e clar. Ochii imi sunt confuzi. Asfaltul ma arde, iar asta e imposibil. Doamne, e noiembrie. E frig de toamna. E ud. Totusi simt o caldura stranie. O emotie aparte. S-a schimbat melodia? Da. "Voltaj - Vara trecuta". Am ascultat melodia asta cu tine. M-am pierdut in ea cu tine. Acum ma ineaca pentru ca sunt singura. Iti placea. Nu ai vrut sa recunosti, dar stiu ca iti placea. "Nu mai e nimeni. Esti singur pe drum." De ce? De ce melodia asta acum? De ce ceva nu e bine? De ce plang? Imi inunda ochii. Plang. Si nu imi pot opri lacrimile. Poate daca as sti ce naiba v-a adus inapoi. Nu fac nimic deosebit. Caut. Ca intotdeauna. Ratacesc singura si intotdeauna ma intorc la fel. Ce e diferit acum?

Locul. Doamne. Capul. Cum nu mi-am dat seama mai devreme? Caut disperata un perete pentru ca picioarele nu mai rezista. Aici te-am vazut prima si ultima data. Aici erai. Ce strada stupida. Ce loc sters. Cladirile vechi, piata, agitatia. Dar tu ai fost aici si nu am observat nimic din jurul meu. Observ acum pentru ca acum ma arde. Si tu nu esti....

Mai fac cativa pasi. Ce s-ar intampla daca acum ai aparea aici? Daca acum ar fi momentul in care ai veni de dupa colt? Nu! Ma opresc. Ma ranesc singura. Oare cand ma voi opri din a face asta? Oare cand voi intelege ca oamenii din viata mea vin si pleaca, niciodata nu se opresc? Cat speram ca tu vei fi cel care se va opri. Dar nu am puterea asta. Nu stiu sa te retin aici. Nu pot.

Inca o privire...inca o data sa mai respir aerul in care acum mult timp, ti-am simtit parfumul. Acum voi pleca si te voi lasa aici. Te voi lasa aici cu tot ce ai fost. Voi incarca aerul cu toata durerea mea. Te voi lasa aici. Plec si uit.

Mai vad ceva. Vad clar acum locul exact in care am stat. Dar nu, asta nu ma va impiedica sa plec. Nimic nu ma va mai impiedica sa te las aici. Pentru ca asta de am de gand sa fac. Te las.

Si poate asta as fi facut sau cel putin as fi incercat sa fac, daca nu as fi vazut ca pe partea cealalta a strazii cineva statea langa un zid si privea in gol...


[continuarea in postarea urmatoare...din lipsa de timp]


Voltaj - Vara trecuta
Asculta mai multe audio Muzica

Concert cu tine

Atunci cand lumea canta si iti simti corpul vibrand. Toata energia se concentreaza intr-un singur punct, iar tu, eu, el simtim acel punct in noi. Nu stii ce spui. Nu iti dai seama daca strigi sau vorbesti incet, daca cineva asculta sau daca pe cineva il deranjeaza ceea ce spui. Esti in lumea ta, acolo unde vrei sa fii, acolo unde stii ca cineva te asteapta.

Si iti spun sa vii cu mine. Te rog sa stai si sa ma privesti. Uita de restul. Uita de tot. Aminteste-ti de noi.

Versurile imi fura gandurile. Se opreste avalansa si simt ca pot sa fac orice, dar tu...tu esti aici? Atunci o vad plangand si lacrimile ei le simt ale mele. Nu o cunosc si cu atat mai putin nu stiu de ce plange, dar picatura care se prelinge pe obrazul ei imi arde mie ochii. Nu plang, pentru ca e ceva in mine ce nu ma lasa, dar tanjesc dupa acea clipa, in care sunt doar eu si tu. Atat.

Ti-am cerut de prea multe ori sa uiti si sa ma inveti si pe mine sa fac asta. Acum te rog sa fii aici, sa ma privesti si sa ma asculti...acum cand imagini pierdute mi se deruleaza in fata ochilor, acum cand ascult acele versuri si ma gandesc la tine...acum nu vreau nimic mai mult...

Mi-e frica...


Iris - Vis Pierdut
Asculta mai multe audio Muzica

Fara titlu...

Ma intrebam de ce ma ranesti TU. De ce tu? Erai tocmai tu cel ce trebuia sa se opreasca din a ma lovi si tocmai tu ai fost cel care m-a ranit fara sa priveasca.

Acum ma intreb ce le-am facut lor. De ce vin si ne descurajeaza cand tocmai asta nu ar trebui sa faca? Cum e sa privesti pe cineva cu dispret numai pentru ca nu stie ce stii tu? Cum e sa te uiti la el cu ura numai pentru ca are, poate, mai multe sanse decat tu ai avut? Cat de greu e sa intelegeti ca aveti ocazia de a face ceva ceva minunat, ca sunteti cei care ne conduc prin intuneric pe un drum necunoscut, ca noi nu stim, dar nici voi nu ati stiut, ca va cerem disperati ajutorul si sunt PUTINI care ne intind mana?

Cum am putea sa va explicam fericirea care ne umple sufletul atunci cand vedem ceva mai mult in ochii vostri, cand avem parte de un zambet, cand ne invatati sa cadem pentru a ne ridica, cand sunteti acolo si simtim asta? Nu putem fi mai buni daca voi ne obisnuiti cu gandul ca suntem rai, fara nici macar sa ne fi dat o sansa. Cati dintre voi inteleg asta?

Corectati-ne! Nu ne lasati sa ne pierdem! Dar nu faceti asta pentru a va arata puterea, nu va uitati la noi cu acei ochi care ne dor...e chiar atat de greu sa te opresti si sa asculti? Puteti accepta ca mai aveti inca multe de invatat, iar ca noi nu avem nicio vina pentru esecurile voastre?
Nu aveti idee de cate ori ne-am dorit sa fim ascultati, de cate ori am tanjit dupa acea clipa in care sa putem vorbi si de cate ori am inghitit in sec pentru ca nu am avut-o.

Totusi, sunt acele raze de lumina. Sunt cei care iti coloreaza ziua. Sunt aceia dintre voi care iti zambesc, te asculta, cred in tine. Cei pe care ii iubesti si la care iti stralucesc ochii cand te uiti. Sunt acele persoane pentru care ai suporta toate loviturile, stiind ca ei te-au invatat sa faci si asta. Stiind ca vor fi acolo pentru tine. Stiind ca ei ti-au spus sa nu renunti. Ei sunt cei care nu te-au abandonat niciodata, cei care iti demonstreaza ca inca mai exista SPERANTA.

Ma intreb ce pot face ca sa intelegi asta....spuneti-mi voi ce...

"Tot ce-am vrut a fost ca timpul sa mai stea..."

"Te-am vazut cu lumina ochilor in afara mea,atunci era lumina. Acum, cand intunericul coboara te vad inauntrul meu."

"In unda linistita a vietii mele, Sergui a aruncat o pietricica. Iar acum cercurile se largesc."

"Mi-e frica sa intru in lumea misterioasa a infinitului."

"Aici sunt. Am intrat in sufletul tau. De ce am fost uitat pentru atata vreme? De ce? De ce? De ce?"

"Orice durere se stinge. Dar in mine, rana sangera din nou."

"Ori de cate ori ma gandesc la el, mintea mi se divide in cateva parti si controversa incepe."

"Asemenea ganduri imi umblau mereu prin minte, acuzandu-l ori pledand in favoarea lui. Exista multa mangaiere in adevar si multa suferinta in indoiala."

"Am nectar in inima, il doresti?"

"Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut în viata ta. Tabloul ramâne asa cum a fost pictat. În literatura, scriitorul poate sa renunte la portiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viata pastreaza totul, nimeni nu poate înlatura un singur rând macar, daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu îmi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie."

"Atunci am înteles ca nimic nu dureaza în suflet, ca cea mai verificata încredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, în sfîrsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si încrederea adunata în atîtea luni de dragoste, în atîtea nopti petrecute împreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu supravietuisera în mine decît un întârîtat orgoliu si o cumplita furie împotriva mea însumi."

"Dragostea nu moare", Maitreyi Devi


"...o privire stranie, fixa, patrunzatoare, ca venita de foarte departe,din adancuri. M-a privit din nou, de parca mi-ar fi dat foc, dar n-a spus nimic"

"Ne nastem in dureri pe o planeta minuscula, care alearga spre neant de milioane de ani, crestem, luptam, ne imbolnavim, suferim, ii facem si pe altii sa sufere, strigam, murim, mor si vin altii pentru a prelua de la cap aceasta comedie fara rost"

"Sa fie oare viata noastra, in intregime, doar un strigat anonim intr-un pustiu de astri indiferenti?"

"incepeam sa cred ca aceasta fiinta a patruns deja in fiinta mea si ca, intr-un fel, imi apartine..."

"Tunelul", Ernesto Sabato

[pentru ca unele carti sunt geniale, pentru ca unele povesti merita spuse...]