joi, 6 ianuarie 2011

Sfarsit. (V)

DSC05416

Uneori ne obisnuim si noi cu mediocritatea si superficialitatea care se contureaza din ce in ce mai adanc in jurul nostru. Asta a fost concluzia la care am ajuns dupa cateva ore. Am vazut atat de putin din Tania inainte de discutia noastra de astazi. I-am observat latura pe care toti o vedeau. Unii o idolatrizau, altii o invideau. Dar nu am cautat niciodata mai mult. Nici macar nu m-am intrebat daca este ascuns mai mult, daca mai am ceva de descoperit. Am luat-o drept un corp plan, cu o singura dimensiune, o singura fata de privit.

De abia acum realizez ca nu as fi putut niciodata sa imi dau seama daca o iubesc sau nu. Daca merita sa lupt pentru ea sau nu. Cum? Din moment ce eu stiam atat de putine, orice decizie as fi luat ar fi echivalat cu cea luata de un om orb care actioneaza numai din insinct. Sunt inca un copilas, are dreptate.

Mi-am amintit ca am cunoscut prin clasa a 7-a un om care mi-a marcat viata. Vorbesc rar despre el pentru ca stiu ca nici lui nu ii placea asta. Se multumea cu anonimatul, atatä timp cat societatea nu ii oferea absolut nicio satisfactie. Ne preda viata la ora lui. Si poate daca nu as fi fost atat de intimidat si de timorat de catre glumele colegilor mei ignoranti, as fi continuat discutiile pe care le incepea entuziasmat. Pentru ca asta astepta. O reactie din partea noastra pentru a putea gasi un firicel de speranta. Nu era ca si toti ceilalti. Si avea o poveste uimitoare. La fel ca si Tania. I-am impins intr-o zi, sub usa de la cabinet, un biletel pe care scria cu litere stangace : Domn' profesor, vreau sa stiti ca va respect si va apreciez mult! Nu am avut curajul sa ma semnez, dar nici nu era cazul. Stia foarte bine cine ii lasase biletul. Iar raspunsul nu a intarziat sa apara. A doua zi, am gasit in dulapior, printre carti si caiete cu coperti rupte si mazgalite, o carte. Pe prima pagina scria cu o caligrafie pe care si-ar fi dorit-o pana si vechii scribi egipteni :

Viata, dragul meu Vlad, e o carare cu multe curbe. Unele prea largi, alte de prea multe grade. Daca vei reusi sa pacalesti geometria si sa privesti mereu inainte, vei ajunge departe. Daca nu, va trebui sa gasesti puterea necesara pentru a recupera ceea ce ai pierdut.

Fara sa vreau, cuvintele acelea si toate discutiile care au urmat, m-au urmarit toata viata.Simteam ca va veni momentul in care voi fi pregatit sa recuperez tot ceea ce pierdusem anii acestia. Sa ma regasesc sau sa ma gasesc. Sa pot sa ma uit linistit in oglinda.

Ma gandeam mult la locul unde voi gasi acea putere de care imi vorbea deseori profesorul. Ma ingrijora ca poate va trece pe langa mine, iar eu nu voi fi capabil sa o vad si voi pierde mai mult. Ii asociam uneori notiunea de tata. Desi nu stiam prea bine ce presupune asta. Apoi ma gandeam ca era pentru mine mai mult decat un tata. Dar a plecat. Si atunci am pierdut din nou.

- Incotro?

- In spre parc. E o zi frumoasa.

- Da, poate vine primavara.




Au fost 7 primaveri langa ea. Intr-una dintre ele, mi-a povestit...

- A mai fost o persoana in viata mea despre care ar trebui sa stii, Vlad. Am iubit, candva.

Intuisem pana atunci, cat de cat, care era povestea cu apusul. Ma gandeam ca era vorba despre ceva de genul. Incepusem sa o cunosc bine. Si sa am camera plina de tablouri.
Nu m-a iubit. Nu isi permitea sa se mai ataseze de oameni. Ne-am inteles ca va fi o zi in care fiecare dintre noi va pleca in alta directie. A plecat la sfarsitul iernii. Tot ce am aflat a fost ca s-a mutat si ca imi lasase un pachet in posta. Era portretul. Primul, pe care credeam ca il aruncase.

Acum, dupa 10 ani, stau in galeria destinata tablourilor ei si schitez povestea noastra. O vad in capatul celalalt al salii, cu ochii mari sclipindu-i printre zeci de oameni. Nu ma mai recunoaste. Ea e acum o artista, eu...vreau sa fiu un scriitor.



"Toti avem un secret sub cheie in mansarda inimii. Acesta e secretul meu." Carlos Ruiz Zafon - Marina



Maria Mena - All this time

Asculta mai multe audio diverse


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu