Culori. Zapada. O invitatie.

O priveam in timp ce desena in gradina. La inceput nu intelegeam prea multe din pasiunea ei. Ma multumeam cu admiratia. Nu ma saturam sa ii studiez fiecare gest. Ciudat era ca nu ma vedea niciodata, nici nu stiu daca s-a gandit vreodata ca mai este cineva in jurul ei. Sau ca gardul ce imprejmuia gradina era prea mic pentru a ii oferi intimitatea pe care eu cred ca si-ar dori-o. In realitate, nu stiu nimic despre ea inafara de ceea ce imi ofera zilnic in orele in care picteaza.

Mama nu are nici pe departe cea mai buna relatie cu vecinii, asa ca postura mea nu e tocmai una favorabila. Mi-e frica sa ma apropii de ea sau sa ii spun ceva. Nu stiu ce anume din interiorul meu ma obliga sa ma mentin in anonimat. Poate sunt doar aceleasi complexe dintotdeauna. Aveam impresia ca ea imi ofera libertatea dupa care tanjeam, dar ma inselasem. Inca nu reusesc sa imi depasesc teama. Acceptasem deja adevarul. Nu ma ridicam la nivelul cunostintelor ei, iar o discutie cu mine probabil ar fi doar niste minute in plus de mediocritate, departe de a atinge, macar asteptarile ei. Nu stiu de ce aveam impresia asta. Poate nu e adevarat. Poate ii sunt superior, dar cu siguranta nu sunt capabil sa arat asta.

O cheama Tania Petrescu si sta la numarul 9B pe strada Ciresilor. E la liceul de Arte si ia lectii de pictura in particular. Frumoasa, boema, cu ochii prea mari pentru fata de o forma nedefinita, undeva intre rotund si oval si poate putin ascutita la barbie. Buzele cu un contur bine definit, carnoase si expresive. Parul intotdeauna aranjat altfel, cu diferite cleme colorate si mersul de balerina. Delicat si elegant. Poarta haine in culori vii, fustite scurte in carouri si balerini (nu stiam ca se numesc asa pana nu si-a luat si mama o pereche).

O studiasem. Si erau mai multe de spus despre ea, dar niciodata nu am fost bun la exprimare. Stangaci, atat in scris cat si in vorbit. Asa ma defineau toti. Totusi, ma consider un tip destul de destept, desi nu prea vad la ce imi foloseste atat timp cat nu am gasit modalitatea de a arata asta. Uneori cred ca sunt atat de obisnuit cu anonimatul, incat am ajuns sa nu imi doresc mai mult. Nu ma simt deloc atras sau interesat de fete. Ma gandeam ca voi gasi intr-o zi fata care sa ma cucereasca si va fi singura la care ma voi uita in adevaratul sens al cuvantului. Sunt dezgustat de ideea de a privi in ochi mai multe fete, ma scarbesc toti acei care spun "te iubesc" mai multor persoane, chiar daca nu simultan sau intr-o perioada scurta de timp. Pentru mine trebuie sa existe doar una. Ceea ce nu am luat niciodata in calcul a fost reciprocitatea. Cred ca Tania este aceea, dar nu sunt deloc sigur ca eu sunt "acela" pentru ea.

Asteptam o oportunitate pe care ma obligasem sa o iau in considerare. Macar atat. Dupa aceea, as putea sa incerc sa profit de ea.

A venit intr-o zi de februarie. Ningea. Curatam curtea la insistentele mamei si asteptam nerabdator sa apara de dupa colt. Terminasem orele mai devreme.



- Lasa-ma, te rog, sa te ajut! [ Oricat de frica imi era, nu aveam mai multe solutii. Cazuse. Eram acolo. Pur si simplu trebuia sa o ajut. ]

- A, multumesc! E doar putina zapada...

- Mda...Te-ai lovit?

- Putin la genunchi, dar trece. Mi se pare ca te cunosc de undeva. Hm...Vlad, nu-i asa?

- Da. Locuiesc la 9A. Probabil m-ai vazut pe aici.

- Tania, imi pare bine. Iti place pictura?

- Nu pictez.

- Imi inchipui. Te intrebam doar daca iti place.

- Da. E o arta frumoasa. Am citit recent o carte despre Rembrandt si mi s-a parut interesanta. [ Incercam sa o impresionez. Si reuseam, inconstient, sa fiu un mediocru in plus. Habar nu aveam despre ce vorbeam]

- Rembrandt...fara culoare. Totusi, probabil ca tie ti se potriveste stilul lui. Ce parere ai despre tablourile mele?

[ Era dupa cum ma asteptam. Si din nou, ipoteza se dovedise a fi realitate. Oare ma observase in timp ce o priveam? Ar trebui sa ii spun adevarul sau as da in ridicol? Esuam lamentabil. ]

- Nu am avut ocazia sa imi formez o parere. [ Reusisem sa gasesc replica oportuna. Eram mandru de mine. ]

- Nu? Credeam ca le-ai observat destul de atent in ultimul timp. Sau ma insel?

- Petrec mult timp in gradina. Imi place. Nu stiam ca te incomodeaza prezenta mea. [ Evitasem intrebarea si o faceam destul de prost. ]

- Of, nu fi prostut! Daca m-ar fi incomodat, ti-as fi spus. Uite, ce zici daca treci maine dupa pranz pe la mine? Iti arat cateva tablouri si poate asa ai ocazia sa iti formezi o parere...

- Nu e nevoie sa te deranjezi.

- Si incapatanat pe deasupra! Nu e niciun deranj. Ei bine, e decizia ta. Eu te astept si mi-ar face mare placere sa vii. Mersi pentru ajutor. Pa pa!

Ma lasase in mijlocul drumului. Nici macar nu am apucat sa o salut sau sa mai spun ceva. Am fost ridicol, nu era niciun dubiu. Dar chiar ma invitase la ea? Era o gluma proasta sau genul acela fete care pur si simplu vor sa se distreze, iar eu eram prostul perfect? Se juca sau chiar vorbise serios?

Poate raspunsul e simplu. E pictorita. Si maine sunt invitat in casa ei....


“Trupul tau care mi-e astazi cel mai dorit dintre limanuri”, Omar Khayyam.


Dalma_-_Love_was_never_her_friend
Asculta mai multe audio Muzica