Mai e putin. (III)

I : http://colorsaremagic.blogspot.com/2010/01/culori-zapada-o-invitatie.html

II : http://colorsaremagic.blogspot.com/2010/01/un-tablou-un-apus-prefer-sa-fug-ii.html

Contrar noptii trecute, de data aceasta mi-as fi dorit sa opresc ceasul pentru o vreme. Intrebarea care mi-o puneam timp de ore intregi, condamnandu-ma sa caut raspunsuri ale caror existenta nici macar eu nu o puteam garanta era pana cand. In ce moment voi fi pregatit sa pun cap la cap toate piesele din puzzle si sa inteleg macar o parte din mesajul pe care Tania incercase sa mi-l transmita cu o zi un urma. Dar, Doamne, pana acolo mai e cale lunga, iar un biet amarat ca si mine nu poate nici macar sa aspire la atat. Am fost obisnuit toata viata sa am de a face cu doua categorii de persoane. Pe de-o parte sunt toti colegii, rudele, presupusii prieteni, profesorii, cunoscutii, necunoscutii si toti cei carora le-am adresat macar odata eticheta de mediocrii. Pe de alta parte sunt toate persoanele care au luat la un moment dat viata in mintea mea, toate acele fiinte provocatoare de conflicte, toti acei oameni in care am incercat sa ma transform sau sa ii ajung si ale caror resturi, ramasite sau bucatele au devenit parte din intregul care sta astazi in patul inca umed de ieri noapte.

Mai este si ea. Dar e prea devreme sa ma gandesc inca la asta. Si tu...mda, poate si pe tine te-as exclude si te-as eticheta altfel.

Pana atunci, incerc macar sa imi dau seama daca mai vreau sa o vad vreodata. Daca tot ceea ce trezeste in mine, pe care una dintre revistele mamei ar numi-o iubire, merita ceva. Nu pot si nici nu imi permit sa visez sa o inteleg, cel putin nu acum. Pornesc de la premisa care se impune si anume ca ea nu e de aici. Pentru simplul fapt ca nu mai exista nicio alta persoana care sa semene cu ea. Nu indraznesc sa o compar. Prin urmare, din orice punct de vedere am privi problema, chiar si biblic, cu toate ca amestecarea religie intr-o asemenea problema mi se pare grosolana si starnitoare de conflicte suplimentare si inutile, ea nu este ca si noi.

Revenind astfel la dilema mea, numar bataile pendulului care se aude dramatic din sufragerie. Ora 5 dimineata. Mai am 2 ore. Si de data aceasta sunt contra cronometru. Pana dimineata voi lua o decizie care invariabil imi va influenta in mod radical viata. Cel putin in ochii unui copil idiot si naiv ca mine. Si asta pentru ca ti-am mai spus ca nu cred in mai multe iubiri, mai multe femei. Una. Incerc sa fac ceva acum sau ma voi resemna la ideea ca iubirea nu a fost facuta pentru ca sa o cunosc eu. Poate mor maine, in orice caz. Nu merita sa anticipez viitorul sau sa gasesc solutii pentru asta. Astazi. Ce fac astazi cu tine, Tania? Cat mi-ar placea sa gasesc un raspuns in tablourile tale, sau sa fie ca intr-unul dintre filmele alea previzibile la care se uita familia duminica seara si sa primesc prin nu stiu ce mod stupid, un semn din care sa imi dau seama. Prostii. Nu ma mai uit la filme de la 14 ani. Citesc carti, cateodata.

Imi amintesc ca m-am simtit jignit ieri. De modul in care m-ai tratat si te-ai folosit de mine. De reactia mea stupida cand am vazut tabloul. De esec. Pentru ca la fel ca in toate incercarile mele de a face ceva diferit, propriu, de a urmari un vis, o dorinta, am esuat lamentabil. Si mai mult decat atat, m-am comportat ca o bruta in fata delicatetei tale. Un copil razgaiat care habar nu are nimic despre viata sau despre orice altceva. Am fugit si te-am lasat balta intr-un moment in care poate aveam ocazia sa ajung mai aproape de tine. Poate mi-ai fi permis sa vad putin mai mult. Si eu am fugit. A fost singura reactie pe care nu am putut sa o evit sau sa o controlez. Nici macar nu mi-am lasat ragazul de a-ti mentiona ca nu esti tu cea de care fug. Sunt eu. Am mai facut asta de atatea ori incat nu reusesc sa imi amintesc ultima data cand m-am aflat in fata unei situatii imprevizibile sau dificile si am infruntat-o. Sunt un biet complexat si stiu asta. Nu o observi tu, ma numesti naiv, copil. Da, poate mi se potrivesc si atributele alea, desigur, tu oricum stii mai bine. Dar asta nu imi ascunde nici macar unul din infinitile complexe care ma impiedica sa fiu mai mult decat resturi imprastiate. Nu am nici macar un ideal. Mi-e prea frica sa imi stabilesc unul pentru ca sunt absolut convins ca nu il voi putea ajunge.

As putea sa ma gandesc la tine, Tania, ca la un ideal. Dar daca, cumva voi rata momentul nu reusesc sa imi dau seama ce forta pamanteasca sau extraterestra va reusi sa ma readuca la viata. Pentru ca un esec ca si acela de a constientiza faptul ca te-as fi putut avea si din nu stiu ce motiv te-am lasat sa pleci este complet insuportabil. Aia nu mi-as putea ierta. Nu intr-un mod constient. De asta trebuie sa ma gandesc bine daca mai fac ceva sau renunt.

"E asa usor sa renunti", imi spunea. Cat il admiram pe atunci, si acum. Dar parca timpul atenueaza sentimentele si le omoara incet intensitatea. Cu toate ca nu m-am intalnit cu prea multe din categoria asta.

Macar daca as reusi sa aflu ce anume vrei de la mine, de ce m-ai pictat si care este motivul real care sta in spatele povestii cu apusul. De ce te-ai deranjat sa ma cauti acasa dupa scena lamentabila din camera ta colorata.

Probabil ca se joaca, cu mine si ca a venit pur si simplu sa isi ceara scuze. Pare si cu siguranta este o fata educata, e un gest absolut normal si natural, nu ar trebui sa vad mai mult in spatele lui. Ma amagesc si asta, am aflat de multe ori, nu duce nicaieri. Cum inveti sa iubest? De unde vine sentimentul asta pe care toata lumea il preaslaveste si blestema? Sunt demn de el? Mi-e frica sa ma las invaluit de el, daca asta e. Imi displace faptul ca mi-e necunoscut. Nu vreau sa ajung ca tata, mi-am promis ca nu o sa parasesc niciodata, indiferent despre ce sau cine e vorba. Nu vreau sa creez goluri. Mi-e frica. Iar tu, Tania, tu doar imi amplifici complexele. Cum m-as putea simti vreodata fericit pe langa tine? Meriti mai mult, mult mai mult. Si da stiu, intervine din nou prostia cu meritul si bla bla. Plus ca timpul trece si eu deviez de la ideea principala.

O vreau? Cu tot ce implica asta?

Cand am auzit declansarea galagiei si tipetele lui fratemeo inca oscilam intre "da" si "nu". Mai sunt si alte raspunsuri posibile?

"Nu ma-ndoiesc ca, in felul ei, aceasta femeie se cauta si ea pe sine, dar, sistematic si intentionat, se cauta unde nu se afla, de teama ca nu cumva, intr-un tarziu, sa se gaseasca." Mircea Cartarescu - "De ce iubim femeile"

Coldplay - The scientist

Asculta mai multe audio diverse