I
Perna de langa miroase dubios de tare a parfumul tau. Se ascunde sub cearceafuri amintirea noptilor trecute, buzele tale strivindu-se de ale mele. Inca mai pastrez gustul dulce-amarui. Imping plapuma, pernele...arunc tot asternutul. Rastorn cana, pacat, mai era o gura de cafea, si ma tarasc pana la baie cu nimic pe mine inafara de sufletul tau. Te urasc si te iubesc intr-un mod zgomotos, ca si cum mi-as sfasia tot trupul si m-as preface in scrum. Poate de acolo e scrumul de tigara de pe masa. Procesul se repeta doar.
In realitate, nu te iubesc catusi de putin. Apa rece care curge prin robinetul ruginit imi aminteste ca te doresc cu o pofta inimaginabila, dar nimic mai mult. Nici macar nu stiu timbrul vocii tale, dar as putea sa desenez cu o minutiozitate uimitoare fiecare particica a corpului tau gol. Pacat ca nu am talent, nu am avut niciodata. Nu stiu cum te cheama, de unde vii si cum ai ajuns in viata mea. Imi amintesc doar noptile petrecute impreuna. O papusa fara identitate. Atat.
Se poate presupune ca sunt incapabil sa nutresc sentimente de acest gen fata de o persoana de sex opus. Nu imi iubesc prea mult nici mama, imi amintesc din cand in cand ca ar trebui sa ii spun la multi ani si sa ii mai ofer pentru cateva ore compania mea. Pe tata, in schimb, l-am idolatrizat mult timp. Mic copil, tanjeam sa ajung la fel ca si el, sa lucrez in acelasi domeniui. Il sorbeam din priviri la fiecare gest al lui pentru ca mai apoi sa il studiez si sa il repet de suficient de multe ori in onglinda pentru a fi capabil sa il reproduc. Eram tentat de multe ori sa imi ignor mama, sa evit sa imi construiesc o gandire proprie sau un ideal in viata. Singurul meu scop si cel just, dupa credeam pe atunci (copil prost), era sa ajung cel putin la nivelul lui si mai mult decat atat, sa ajunga sa fie mandru de mine. Urmaream mereu sa vad sclipirea aceea in ochii lui. Mandrie. Nu cautam iubire, afectiune. Cautam doar recunostinta si rasplata pentru faptele mele.
Nu am regasit niciodata acea sclipire, iar idolatrizarea s-a sfarsit undeva pe la 14 ani, odata cu ideea sau sentimentul ca viata merita traita. Am inceput sa urasc atunci si acea presupusa divinitate pe care o regaseam de multe ori in rugaciunile mamei. Si astazi mai gasesc vinovati pentru moartea lui. El fiind principalul. De atunci s-au stins toate sperantele cum ca eu as putea deveni o persoana mai buna.
Au revenit la un moment dat cu aparitia ta, dar au durat putin. Nu pot sa iubesc, nu am de ce. Am incetat sa fac lucruri fara a primi garantii, iar viata nu ofera niciodata garantii. Pentru tine, cu atat mai putin. Stiu ca existi si ca esti aici pentru ca iti simt caldura. Te iau asa cum esti, ne omoram dorinta, sorbim fiecare din intimitatea celuilalt, devenim amanti, iar apoi iti iei hainele si pleci. Niciodata nu te vad dimineata, dar nici nu m-am obosit sa te caut. Ne continuam viata straina, fara sa asteptam, niciodata, unul pe celalalt fara promisiuni, fara garantii.
Cafeaua e amara astazi. Nici zaharul nu o indulceste. Astazi gustul tau a ramas putin mai mult si as prefera...mi-ar placea sa nu te vad deseara. Nu vreau sa iti stiu numele. Nu te iubesc, nu existi.
II
- Astazi te doresc mai mult decat deobicei…
- Eu nu. Cine esti?
- Stii ca asta nu are nici cea mai mica importanta. Nu am nume.
- Trebuie sa ai unul.
- Nu ne cunoastem. Suntem amanti, atat. Nu trebuie sa ne intereseze mai mult.
- Si daca nu mai vreau?
- Atunci voi pleca si ma voi ruga sa nu ne mai vedem vreodata.
- Ce mai astepti?
- Un sarut.
Am avut-o pentru ultima oara in noaptea aceea. Nu mai imi amintesc cand a plecat, stiu doar zgomotul usii trantindu-se si bucatile de tencuiala de pe jos. Am sters tot. Si nu a mai venit.
Te caut, te astept si poate…te iubesc. Dar nu mai esti, am pierdut garantiile. Sau nu le-am avut niciodata. Nu mai stiu.
…ai sa vii.
"Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te indoiesti cel mai mult" [Mihail Drumes, "Invitatie la vals"]
Bosquito - Tigano
Asculta mai multe audio diverse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu