Ti-am ghicit prezenta inainte de a ma folosi de perspicacitatea ochiului pentru a o detecta. Pe de alta parte, iti cunosteam deja obiceiul de a-ti cumpara ziarele in fiecare dimineata de la acelasi chiosc. Am stat pitita in scara blocului, savurand clipele in care puteam sa imi bucur sufletul cu imaginea ta.
Te-ai schimbat. E lucrul cel mai evident. Ochii tai negri sunt mijiti si lipsiti de stralucire. S-au infundat si ei in banalitatea cotidianului. Banuiam si cateva riduri curioase pe ici pe colo. Expresia serioasa de pe chipul tau ascunde pana si aroma barbatului ce ai fost odata. Nu imi mai amintesc cata vreme a trecut de atunci. Iti alegi ziarele cu aceeasi meticulozitate, raspunzand la telefon intre timp si lasand bacsis vanzatorului. Nu din bunatate sau in mod constient. Pur si simplu te-ar fi incurcat monezile. Asezi ziarele in servieta din piele neagra, iti aranjezi cravata si sacoul si te indrepti spre locul in care presupun ca iti e parcata masina. Nimic nou. Doar tu incadrat perfect in tiparele societatii.
Eu urc scarile si consemnez gandurile in jurnal. Ma intreb daca sa mentionez si despre ceasul tau nou care se furisa de sub maneca sacoului. Omit acest detaliu. Pe zi ce trece devine din ce in ce mai utopica ideea cum ca tu prin nu stiu ce intamplare vei ajunge sa te lovesti de toate randurile astea.
Pana atunci...iau autobuzul spre nicaieri.
"Incerc impresia ca am trait cateva vieti pamantesti, atat de greu mi-e sufletul. Iar copilaria mi se pare asa indepartata si nebuloasa incat ma indoiesc ca am fost candva copil." (Mihail Drumes, "Invitatia la vals")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu