joi, 11 octombrie 2012

Ganduri


Te astept aici de o eternintate. Te astept probabil de cand ma stiu, dar nu voi recunoaste niciodata asta, nu iti voi spune ce imi da tarcoale in ultima vreme. Stau ascunsa pentru ca nu am curajul sa te caut si fug cand imi descoperi ascunzatoarea. Iar apoi imi gasesc alta, mai intunecata, mai superficiala, cu mai multe colturi. Mi-e ingrozitor de frica de momentul in care vei inceta sa ma cauti. Nu vreau sa vina, nu pot sa il constientizez. Ti-am spus astazi sa taci, nu vreau sa te ascult. Mai rau e ca vii insotit de multe voci, unele dintre ele nici nu stiu de existenta mea. Toate te stiu pe tine, om imbracat cu ochi opaci si fete frumoase. Unele stiu mai multe, au intrat in casa ta. Dar eu as vrea sa taci, macar pentru un moment. Te rog, opreste si zgomotul din mintea mea. Pentru un moment…
 
Am fost ieri sa te caut la magazinul de vise de la colt. Aflasem ca sunt reduceri si m-am gandit, in naivitatea mea, ca vei fi mai ieftin. Mare mi-a fost mirarea sa aflu ca erai printre cele mai scumpe “obiecte” de acolo. Erau multe cele pe care trebuia sa le las pe tejghea si nicio garantie. Asa ca m-am uitat la tine cu ochii tristi si am plecat. Am hoinarit mult pe strazi goale. Mint cand spun ca erau goale, dar asa pareau pentru mine. Unele erau chiar aglomerate, indivizi grabiti, mucuri de tigara proaspete, viata. Treceam, oricum, fara sa le acord importanta, fara sa imi intorc privirea, in liniste. Nu stiu cat am mers asa, in nestire, nu stiu unde am ajuns, imi amintesc franturi de ganduri, putina logica. Speram, inconstient si nebun, sa te intalnesc la un colt de strada suficient de indepartat incat sa nu mai stim cum sa ne intoarcem inapoi. Speram sa ajung la destinatie, oricare ar fi fost ea cu mintea limpede, cu sau fara tine. Dezamagire. Caci ceea ce mi-am spus de fiecare data e ca va veni un moment mai bun decat acesta ; acel moment in care lucrurile vor fi calculate la unghiuri exacte, iar noi doi ne vom potrivi perfect in ele in asa fel incat sa intregim puzzle-ul. Maine nu e prea tarziu, anii vor trece si la un moment dat se va infaptui ceea ce e scris. Parea rezonabil. Usor de acceptat ca toate se intampla la timpul lor si ca va veni momentul garantiilor, a reducerilor mari. Dar cat de multa satisfactie poate sa iti aduca ceva ieftin ? Pentru ca da, stiu, e comod. E usor, e lipsit de sacrificii, e cu multa mancare, fara probleme. Dar de ce mai avem produse scumpe atunci ? De ce sa mai visam cand visul nostru nu indrazneste sa sara nici macar 2 metri ? De ce sa te las pe maine si sa sper ca vei fi in contiuare acolo ?
 
Pentru ca asta e povestea. Nebuna, imprevizibila, complicata, clandestina. E lipsita de monotonie, suficient de dureroasa incat sa realizez cat o vreau. Te pierd suficient de des ca sa nu uit ce insemni. Te pierd de o mie de ori ca sa tanjesc fara sa stiu sa te am din nou. Dar apoi.. apoi ma gandesc ca asta e ceea ce suntem noi, suntem doi nebuni impartind acelasi vis, iar in momentul in care vom incerca sa il transformam in realitate toate aceste momente vor disparea. Pentru ca acesta e  farmecul povestii, pentru ca nici nu stiu cum sa iti spun, pentru ca nu stii cum sa imi spui, pentru ca ne privim ingroziti de frica, pentru ca habar nu am cand realitatea devine vis. Si totusi.. de ce ? De ce daca e doar atat.. magie, farmec, poveste, nu pot sa o las sa plece ? De ce ma intorc mereu la buzele tale, de ce ma simt intreaga si libera numai atunci ?
 
Prostii. Aberatii, stiu. Stiu ce o sa imi spui, dar nu imi pasa pentru ca nu iti scriu tie. Ii scriu sufletului meu ca sa inteleaga. Poate suntem facuti sa fim impreuna. Poate sunt doar semne peste semne si eu le ignor de fiecare data. Poate ca magia nu va disparea daca am trai-o azi, acum, in realitate.
Poate…
 
Viata e mult mai putin complicate decat atat, asa-i? O complicam noi, o intorc eu pe toate partile, o tai in bucatele si apoi ma plang ca nu mai pot sa o vad intreaga. Cum sa accept ca numai tu intelegi ? De ce numai tu intelegi ? De ce in fata ta nu mai exista nimic altceva decat eu.. in forma bruta, fara nimic de ascuns. De ce ma stii atat de bine, de ce ma intelegi ? De ce ma ascund… ?
 
Trec in fiecare zi pe la magazin. Chiar si in cele in care e inchis. Iar in fiecare zi imi spun ca poate maine va fi altfel.. dar pana unde merge amagirea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu