Veneam deseori aici sa imi limpezesc sau sa imi aglomerez gandurile. Era ceva special legat de locul acesta, un "nu stiu ce" care-l facea sa miroasa a prajiturile bunicii. Putina agitatie, multe cupluri si parfum de amor ieftin in aer. Ai mei colegi de facultate nu isi pierdeau timpul cu astfel de locuri "ciudate", cum le numeau. Ei preferau cafenelele aglomerate in care puteau sa fie vazuti, multa sticla si de preferinta o adresa care sa contina cuvantul "bulevard". Erau destul de galagiosi, prea mult zgomot pentru un astfel de loc pe care eu il consideram, fara a ma flata in vreun fel, mai mult pentru crema societatii, crème de la crème cum spune francezul. Nu mergeam cu ei niciodata, e de la sine inteles. Nici cu altcineva. Nu pentru ca nu as fi avut cu cine, nu sunt chiar solitarul, nesociabil a lui Murakami - de ce sa mint, mi-ar placea sa fiu - dar pentru ca gaseam o placere in a savura cafeneaua singur. Eu si cu chelnerita roscata despre care nu ma pot decide inca daca ma atrage sau nu. Nu citeam poezii sau romane, dar imi placea sa imi mai furisez laptop-ul - ah, tehnologia nu ar avea ce sa caute in literatura - si sa scriu.
Povestea de astazi e despre Doamna T si Domnul M de la masa de vis-a-vis. Doamna T, banala. El, cam stangaci. La mijloc, un trandafir terfelit, cumparat probabil de la tiganca batrana din coltul strazii. Of, mare greseala. Sau poate Doamna T, in agitatia si tumultul intalnirii, nici macar nu a perceput mai mult decat niste petale rosii. Poate s-a gandit ca de fapt el nu da doi bani pe ea si a luat floarea in graba, fara nici macar sa observe ca una dintre petalele din exterior era ofilita. Nici macar nu s-a deranjat sa curete spinii de pe tulpina pentru ca degetele ei fine - caci trebuie sa recunoastem parea o femeie destul de fina - sa nu se raneasca. Floarea nici nu a contat, eu as merge mai degraba pe aceasta varianta. Nu a contat mai mult decat un gest frumos, o emotie fugitiva, poate, poate, cativa "fluturi in stomac", dar nimic mai mult. In definitiv, cati trandafiri mai primise Doamna T de-a lungul vietii ei? Multi, as spune. Dar sansa sa ma insel e destul de mare.
Mainile lui. Ma obseda miscarea mainilor lui, caci era atat de incoerenta si speriata. Ma intreb daca nu transmite exact acelasi sentiment, ma intreb daca nu pare ridicol in fata femeii din partea cealalalta a mesei. Eu l-as respinge, daca as fi ea, l-as respinge fara sa stau de doua ori pe ganduri. Un asemenea barbat, lipsit de barbatie. Imi amintesc din nou de colegi... "Mai lasa si tu romantele alea ieftine in pace. Scrie ceva adevarat. Fii si tu macar o data in viata barbat!" Cine sunt eu sa comentez gesturile altuia cand gesturile mele sunt hulite si dezmembrate prin toata facultatea? "A, da, tipul ala care scrie povesti de dragoste patetice. Il stiu! E un ciudat." Ai ghicit corect. Acesta sunt eu. Imi spune fiecare profesor si fiecare om pe care il intalnesc si caruia ii dau in treacat sa imi citeasca ultima nuvela. Opere. Asa le spun, caci am o parere destul de buna despre mine. Nu ma consider tocmai scriitor, dar nici departe nu sunt. Oricum, ar trebui sa vezi ce scriu colegii mei, ala da material pentru Caragiale. Si totusi, sunt romancierul ieftin care scrie mai mult ca o femeie decat ca un barbat si care nu poate nici cum sa depaseasca universul romantic atat de mult intors pe toate partile de catre Eminescu si ai lui. Dar ma fascineaza, as putea sa ii citesc poeziile de nenumarate ori si sa gasesc de fiecare data o alta dimensiune, sa imi atraga alt emistih atentia. Nu imi prea pasa de ceilalti poeti, ii citesc, ii apreciez caci trebuie, dar Eminescu... el a fost un geniu. Eu nu pot sa scriu poezii. Nu inteleg, nu sunt suficient de avansat inca sa patrund acea arta, nu stiu cum si de ce sa ma folosesc, sunt prea putine cuvinte. Doamne, dar daca as putea, daca as avea ocazia sa il vad macar o data.. Sa ne intalnim la un vin fiert, sa fie alaturi... sa ii vorbesc, sa imi raspunda, sa scrie, sa imi citeasca.
A prins-o de mana. In sfarsit a facut pasul mult asteptat. De cand aberez? Cand am inceput sa ma gandesc la colegi si de cand scriu atat de multe randuri complet irelevante pentru subiectul meu? Of, de asta iau note mediocre la facultate. De asta nu reusesc sa fiu si eu un student exemplar, macar sa fie ai mei mandri de mine. As fi atat de fericit daca ar putea sa vada mai mult deca 7-8 la sfarsitul anului in carnetul de note. Domnul M o mangaie. Dumnezeule, e atat de stangaci, de lipsit de tandrete. Dar ea ii zambeste si el o priveste cu o caldura aparte. O iubeste. Nu stiu cat de profund, cat o sa dureze, care sunt motivele sau cum este el, dar pot sa afirm fara nicio indoiala ca o iubeste. Nu as fi atat de sigur in privinta ei. E mai rezervata, se ascunde, pare ca fuge uneori si ca mintea ii e furata de un alt spatiu. Nu stiu daca ea observa, e atat de greu sa observam iubirea cand ne este adresata. Caci ne petrecem timpul cautand defecte, semanand indoieli, incercand sa descifram gesturi si sa gasim semnificatii. Of, dar nu intelegem ca iubirea nu e poezie si ca e mult mai simpla decat analiza textului liric. Poate e la fel de mare, cuprinde multe, e sinestezie. Dar e mult mai usor de simtit, e aproape tangibila, e acolo. Si noi facem orice ca sa o ocolim. Probabil ca Doamna T nu observa sau in orice caz se indoieste de acea privire. El e stangaci in continuare si ii cauta mainile, ii iubeste zambetul, ii ignora trupul, o vrea mai aproape, dar nu oricum, nu si-o imagineaza dezbracata, nici nu concepe o imagine de o asemenea frumusete, dar stie ca trebuie sa o simta mai aproape, sa o apuce, sa o prinda, sa o tina strans pentru ca fuge. Si chiar fuge. Mai tot timpul isi arunca privirea pe geam, zambeste evaziv, isi umezeste buzele cu o gura de vin si se uita cu frica la berea din paharul lui. Ea nu bea bere, niciodata. Nu se saruta. Trece mult timp fara nici macar o atingere a buzelor. Vin oameni noi, pleaca oamenii cunoscuti, pare ca trece o eternitate, am impresia ca am scris o mie de pagini ca s-au scurs multe ore. Mai comand un pahar de vin fiert, cu portocale, de data aceasta. Si mai multa scortisoara. Chelnerita roscata imi zambeste dragut. Ma intreb daca e acelasi zambet pe care i-l arunca in treacat fiecarui client in speranta unui bacsis considerabil. Intrebare inutila, nu voi afla niciodata raspunsul, dar pana una alta, ii voi lasa bacsisul.
Saptamana trecuta am incercat sa scriu o poveste aproape politista. O nebunie. Eram mai ceva ca Agatha Christie. Imi si imaginam colegi care citeau totul cu sufletul la gura incercand sa desluseasca misterul, punandu-si intrebari despre personaje, asteptand finalul. Ma simteam destul de bine cu mine insumi in acel moment, reusisem imposibilul. Ceea ce nimeni nu credea ca as fi in stare sa fac. Sa trec peste iubire si patetism, sa scriu o opera cu adevarat buna. Dar nu pot sa te tin prea mult in suspans. Am stricat finalul, s-au iubit pe acolo prin ultimele pagini. Nu ma puteam abtine, era un el si o ea atat de bine conturati, cu atat de multa chimie incat parca ma implorau sa ii las sa faca dragoste macar o data. Cum poti sa refuzi niste personaje atat de resuite? S-au iubit si am distrus opera. Nu am aratat-o la nimeni, ar fi fost mai mult decat un esec.
Discutia incepe sa devina plictisitoare. Se simte in aer sictirul, parca acum cauta rude de gradul al doilea, intamplari din copilarie, probleme de servici, nu mai stiu despre ce sa vorbeasca, dar stiu ca el nu vrea sa termine inca aceasta conversatie. O va invita la el acasa? Isi vor petrecere seara impreuna? Oare ea il va lasa sa o sarute sau il va saruta pasional de cum intra pe usa si apoi i se va oferi fara sa stea pe ganduri? Oare...
Mie intalnirea mi se pare pe sfarsite... Ceea ce ma frusteaza si ma lasa cu un gust amar - inafara de vin caruia parca ii lipseste zahar - este ca s-ar putea ca eu sa nu mai apuc sa vad vreodata sfarsitul. Nici macar continuarea. Dupa ce am consemnat aici un episod, poate un episod chiar semnificativ, n-am dreptul nici macar la o reluare.
Si pleaca. El, stangaci si indragostit. Ea, amorezata si banala.
Vama - Fata in boxeri si in tricoul alb
Asculta mai multe audio rock
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu