joi, 19 mai 2011

Draga Miruna



Dragul meu,

Zgomotele ciocanului arunca, acum, aceste cuvinte pe hartia patata. Nu am mai indraznit sa iti scriu demult. Nici nu imi mai amintesc, in zapaceala mea, care au fost ultimele vorbe adresate pentru ca nu mai am niciun sentiment care sa ma ghideze inspre ele. Nu stiu daca e zgomotul care ma deranjeaza (a venit unchiul sa repare cuptorul...) sau un obicei vechi de care mi-e intr-un fel sau altul dor. Adevarul e ca nu pot sa iti dezvalui cu sinceritate motivul pentru care iti adresez din nou o scrisoare, dupa atat de multe clipe tacute, sterse, dintre noi doi.

Cert e ca ma gasesc din nou astazi la masa veche de scris, cu degetele umflate si penita indoita. Iti scriu. Fara nicio idee despre cursul pe care il vor urma literele, fara niciun sens sau scop anume. Presupun ca incerc sa regasesc in tine ceva familiar. Asa ca, fara nicio prelungire inutila a introducerii, inmoi penita in cerneala inca o data si dau frau liber gandurilor, asa cum am mai facut de atatea ori...

In casa e acelasi miros pe care odinioara il cunosteai bine. Bunica a facut ieri turta dulce si tarta. Ca deobicei, toti vecinii au fost invitati sa guste din bunatati, iar eu am stat timida, pitita in coltul meu ascultand zarva cu care inca nu m-am obisnuit. Oamenii se simteau, in orice caz, bine. Nu aveau de ce sa se planga, dar asta stii si tu... Cum la fel de bine stii ca de fiecare data ne retrageam pe ascuns de la aceste reuniuni familiale. Nu mai stiu daca ti-am pomenit sau nu ca au taiat castanul. Am suferit. A fost singura suferinta pe care am mai avut-o dupa plecarea ta. Iar acum imi dau seama senina ca m-a durut mai mult ca a plecat castanul. Dar cred ca stii si tu asta...

Oricum, nu ti-am scris pentru ca sa vorbim despre noi. Asta e o poveste, sau am vrea sa fie o poveste, de mult pierduta printre frunzele padurii din spatele casei. Sau pe strazile orasului tau agitat.

Chiar ma gandeam ieri, in ignoranta mea, ca vreau sa mor fara sa iti cunosc orasul. Nu vreau sa simt niciodata miros de gaz sau de benzina, nu vreau sa imi parasesc prietenii de aici. Ei bine..."prietenii", stii la ce ma refer. In niciun caz la oameni. Nu am avut niciodata prieteni oameni. Decat pe tine. Dar asta a fost doar ca sa imi confirme teoria dezvoltata inca de mica. Nu pot sub nicio forma sa am incredere in voi sau sa imi daruiesc inima voua. Nu imi este permis sa iubesc. Exceptie face bunica. Si unchiul uneori...

Pe tine nu te-am numit niciodata exceptie pentru ca am uitat de teorii in perioada in care ne ascunzeam timizi printre copaci. Poate ti-ar facea placere sa vezi cum mi se contureaza un suras la coltul gurii cand imi amintesc de prima data cand ti-ai atins buzele de ale mele. Erai atat de speriat, iar eu...atat de nepasatoare. Eram doi copii. Si ne sclipea acea naivitate in ochi. Acea licareala pe care bunica o numeste inocenta. Am pierdut-o atat de devreme incat nici macar nu am apucat sa constientizez dimineata in care m-am trezit si am uitat sa mai zambesc. Am uitat sa ma joc cu soarele sau sa ies in gradina. Mi-am aruncat visele undeva departe si nu am mai plecat niciodata in cautarea lor. La inceput, de frica, ca la un moment dat voi da de orasul tau. De tine. De alti oameni ca si tine. Mai apoi, m-am resemnat. Am inteles ca nu am dreptul sa aspir la mai mult. Ca viata mea e limitata. Am acceptat toate acestea. Oare?

Sunt sigura ca nu am apucat sa iti mentionez ca am stat inchisa o saptamana in biblioteca. Asta a fost dupa ce ti-am trimis ultima scrisoare. Cand am decis ca vreau sa ma fac filosoafa si am inceput sa citesc ca o nebuna. Am trait ca un pustnic. Fara ceas. Aproape fara mancare. Fara nicio legatura cu realitatea. A fost probabil, cea mai frumoasa perioada din viata mea scurta si gri. Dar a trecut si aia repede.

Mi-am amintit de tine si orasul tau...

Astazi ma intreb daca vei mai veni vreodata sa ne vizitezi. Daca voi aveti acolo verdeata si daca mai vorbesti cu florile din cand in cand. Daca iti amintesti de mine si daca lacrimile care imi zgarie acum ochii inseamna ceva...

Ti-am scris, din nou, niste randuri goale, lipsite de vreo insemnatate. Ti-am scris fara sa iti scriu de fapt nimic, in ignoranta si naivitatea mea. Oricum, nu am adresa sau destinatar, nu stiu daca voi mai aveti scrisori sau posta.

Se intuneca acum si se stinge lumanarea asa ca voi incheia. Nu iti urez nimic, nu stiu nimic, imi lipsesc atat de multe.

Astept sa primesc, candva, cumva, un raspuns.

Cu drag,

Miruna


Mircea Vintila - Miruna


Asculta mai multe audio diverse

6 comentarii:

  1. marti,18 Octombrie 2011

    Draga Ina/ Miruna

    Nu mi-a fost dat de mult timp sa citesc astfel de randuri sensibile. Nu te cunosc dar m-ai fermecat cu vorbele scrise pe "hartia patata". Imi pare rau ca suferi daca intr-adevar suferinta se poate numi starea prin care treci acum, parca totusi as numi-o melancolie.
    E o situatie cumva asemanatoare si in cazul meu, lasand la o parte tumultul oraselor aglomerate, de buna voie si cautand o ambianta mult mai placuta consider eu, aceea cu natura. Zi dupa zi am ocazia (pe care multi altii nu o au) sa ma redescopar, am timp sa imi pun ordine in ganduri, sa analizez ce am gresit si totodata ce ar trebui sa fac pe mai departe. Deocamdata am ales sa traiesc intr-un cadru mai izolat as spune, departe de lumea dezlantuita (parca asa se si numea un film englezesc vazut cu multi ani in urma) si imi place.
    Imi dau seama ca a trecut ceva timp de cand ai scris randurile de mai sus, maine se implinesc exact cinci luni insa eu sper ca nu e prea tarziu sa-ti scriu, abia ti-am descoperit pagina si m-am hotarat sa-ti raspund eu.
    Dupa cum spuneai si tu in incheiere, uite ca a sosit pana la urma, "candva,cumva" un raspuns, sper sa nu ramana de prisos.
    Pe curand, solitarul anonim de pe alte meleaguri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga solitar anonim,

    Iti scriu si eu in speranta ca vei reveni candva la aceste randuri si imi vei descoperi raspunsul, si el prea tarziu scris..

    Iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase, mi-ar placea si mie sa am ocazia sa ma refugiez candva intr-un loc uitat de lume...Deocamdata, mi-ai dat ocazia sa ma refugiez in cuvintele tale si sa gasesc acolo linistea de care am nevoie sau curajul sa cred ca inca mai exista, ascunsi pe ceva meleaguri straine.. solitari ca si tine..

    Sper sa ne reintalnim,

    Ina

    RăspundețiȘtergere
  3. miercuri, 11 Ianuarie 2012

    Draga Ina

    Solitarul anonim a revenit la meleagurile straine pe care le-a lasat pentru vreo trei saptamani ca sa viziteze de sarbatori patria mama, asta dupa multi ani trecuti de la plecare.
    Am gasit iarna in tara si implicit in sufletele conationalilor mei. Am imprastiat un pic de speranta pentru mai bine, cred eu, rudeniilor si cunoscutilor, am daruit si ceva mai folositor pentru cativa dintre ei ar spune altii care si-au cam pierdut pana si speranta in mai bine. E trist insa fiindca se spune ca speranta moare ultima si atunci ma intreb oare acei oameni chiar nu mai au nimic in ei, sunt numai trupuri umblatoare si probabil goale de orice pe dinauntru?
    Am lasat iarna, am lasat frigul si disperarea multora dintre cei intalniti si m-am intors la singuratatea ce-o ofera Goonanemanul, m-am intors cu 180 de grade si ... am revenit la apele mele, la linistea dinainte de furtuna.
    A fost mai mult o greseala ca am intrat din nou la pagina Mirunei ce-o aveam salvata intre favorite si nu mica mi-a fost mirarea sa vad un raspuns din partea ta, raspuns la care nu ma asteptam sa-l mai vad, sincer sa fiu. Ce va urma? Cine stie? Un gand, o vorba, o soapta, orice semn e binevenit de ce nu?
    Acelasi solitar din departari te saluta.

    RăspundețiȘtergere
  4. luni, 6 februarie 2012

    Draga solitar anonim,

    Am pierdut, la propriu, notiunea timpului pentru ca astazi sa realizez ca au trecut prea multe zile (nu stiu cand), iar eu am ramas in urma cu evenimentele...

    Am asteptat cu multa nerabdare raspunsul tau si am fost fericita sa vad ca a venit... Sper ca ceva te va indemna sa deschizi din nou pagina Mirunei si sa te intorci la aceste randuri sosite din nou cu intarziere. Am tot ezitat sa iti raspund, nu mi-au fost la indemana cuvintele, oamenii, lumea... in ultima vreme.

    Da, e iarna aici si ninsoarea pare ca nu mai vrea sa se opreasca. Suntem ingropati, si la propriu si la figurat. Durerea mea e ca sunt prea multi oameni goi care bantuie strazile, prea multa suferinta, prea putin timp pentru ca sa cautam liniste, fericire.

    Am disperata nevoie de un raspuns, de un prieten indepartat... de.. ceva, nici eu nu stiu prea bine ce.

    Ina

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Ina

    Solitarul a revenit... Tocmai pe cand il credeai definitiv pierdut in amalgamul de website-uri si informatie pe care il ofera internetul.E asa usor sa pleci din viata cuiva fara sa-i mai accesezi blogul... Nu asta am vrut sa se intample, doar iti amintesti cand am spus ca am salvata la favorites pagina Mirunei. Cred ca ar trebui sa o verific macar lunar (parca suna ca si cum ar fi ceva de pe luna), poate ca tu consideri ca asteptarea unui raspuns din partea solitarului anonim a fost prea indelungata.Cum consideri, eu voi mai trece pe aici desi sincer sa fiu am tot mai mult impresia ca viata asta pe care o avem, cu bune si rele e totusi, parca prea scurta. Cred ca imi voi schimba optica din acest punct de vedere si voi pune pret pe orice ora, orice minut sau secunda de-acum incolo. Si ca sa-ti dau un link care sa te puna putin pe ganduri in aceasta privinta, uite aici :
    http://edition.cnn.com/2012/07/26/travel/friends-summer-photo-tradition/index.html
    Pe curand, solitarul tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga prieten,

      Am revenit si eu dupa multa vreme la blog. L-am lasat uitat intr-un coltisor al sufletului meu si am trait o vreme cu impresia ca va ramane acolo. Dar acum vreau sa scriu din nou. L-am "colorat" putin diferit si m-am pus din nou pe treaba.
      Mi-ar parea rau sa te pierd si nadajduiesc ca vei mai gasi timp, din cand in cand, sa accesezi pagina Mirunei si sa mai imi scrii cate un gand. Ma vei gasi aici cu un raspuns mai promt decat acesta.
      Frumoasa ideea din link-ul de mai sus:) Iti doresc din suflet sa reusesti in ceea ce ti-ai propus. Ai dreptate, viata e scurta, iar noi uitam acest aspect de prea multe ori.
      Iti las o melodie : Zaz - Je veux

      Pe curand,
      Ina

      Ștergere