Aleatoriu

Au. Doare. Si iarasi imi joaca feste corpul cand ma trezesc. De ce nu poate sa doara in orice alt moment? De ce trebuie sa deschid ochii si sa simt o durere crunta care ticaie in interiorul craniului meu? Macar daca nu ar fi un ciclu si nu s-ar repeta o data la ceva vreme.. Daca as stii ca odata cu antibioticele, remediile si usturoiul se va duce toata durerea odata pentru totdeauna. Sincer, as prefer sa ma suprinda data viitoare cand vine. Sa nu mai fie sub forma aceluiasi ticait constant, enervant si abrupt. Categoric, as prefera sa ma loveasca in alta parte a corpului, sa nu aiba legatura cu capul, sa nu ma doara cand gandesc, sa pot sa ascult oamenii din jur si sa nu trebuiasca sa ma mai concentrez sa desenez zambete false.

Ma simt usor sufocata. Ciudat sentiment. Parca tot orasul s-a prabusit in fata casei mele si nu mai reusesc sa pun bucatile la loc. Nu stiu de unde vine fiecare si nu mai reusesc sa imi amintesc imaginea intregului, asta ma deranjeaza cel mai tare. Lincezesc pe patul tare din camera bunicilor si imi amintesc vag de momentele in care reuseam sa fac mai mult decat atat, in care corpul chiar asculta de ceea ce ii spun si aveam un program incarcat. Teoretic, inca il mai am. Dar refuz cu indarjire sa il urmez la fel cum refuz sa mai traiesc in aceeasi monotona rutina. "Mai ai putin", mi-ai spus. Ceea ce nu intelegi este ca imi pasa atat de putin cat mai este pana in acel punct in care e "moral" sa fii liber, caci eu tanjesc dupa acea libertate acum, iar acest sentiment nu suporta, sub nicio forma, amanare. Mai mult decat atat, simt ca ma adancesc in nimic. Da, nu am altfel cum sa ii spun. Pentru ca fiecare zi pierduta rupe o bucata din tot ceea ce as fi putut sa fiu, din tot ceea ce cred ca sunt. Caci, hai sa fim serios, stii si tu, ca porti de ceva vreme o masca. O mai dai jos cateodata, la caderea noptii, si iti juri ca e ultima data, ca meritai asta si ca singurul tau obiectiv e de a pastra masca cat mai mult timp de data aceasta. Reusesti? Nu. M-as speria daca ai reusi. Mi-ar fi frica sa te privesc plafonata, captiva intr-un container care e departe de a fi "tu". Si asta numai pentru ca apreciez - uneori prea mult - acel ceva pe care il porti adanc in suflet. Of, dar cat de rar am ocazia sa il vad in forma lui bruta. Atat de rar am ocazia sa il ating, sa te vad in goliciunea ta, sa iti admir frumusetea dureros de inocenta. De cele mai multe ori  te ascunzi. Si eu fac la fel, nu pot sa judec. Cum zicea poetul, "aceleasi masti" - da, ma detest pentru ca am citat din el- intr-o lume care imi ofera din ce in ce mai putina satisfactie. Vreau libertate, vreau sa nu mai simt ca ma apasa atat de tare orasul. Poate maine reusesc sa las toate problemele la usa cuiva, sa sparg geamurile din casa, sa fug, sa gasesc o carare intunecata, sa ma pierd in padure, sa fac orice altceva...

Si ma sufoc un pic mai tare cand ma gandesc cat de mult as vrea sa scriu. Mai des, mai mult, cand vreau si simt. Ma sperie momentul in care incep sa numar toate zilele in care am facut orice altceva inafara de a scrie numai pentru ca "nu aveam timp pentru asta". (si pentru ca imi era teribil de frica de ce urma sa las pe hartie) Atat de multe ganduri sparte, goale, uneori ma sperie atat de tare caci ma gandesc ca am pierdut undeva pe drum toata esenta a ceea ce sunt, a ceea ce simt si atunci cred ca lumea intr-adevar nu are sens. Ca suntem numai marionete care alergam dupa lucruri mici si nu stam niciodata sa contemplam, sa simtim, sa incerc sa punem noi lucrurile in ordinea in care am vrea sa fie. Intre doua reusite e doar un drum lung de incercari si munca, nimic mai mult. Simt ca nu incercam sa facem mai mult, ca pierdem adevaratul sens al tuturor lucrurilor care ne incojoara si devenim incetul cu incetul mai putin umani, mai lipsiti de esenta. Aparentele ne imbraca atat de usor incat ne vine greu sa ne dezgolim, sa ne potolim orgoliul si pudorile. Te intreb atunci : cate poti spune despre omul de langa tine? Alege o persoana, un prieten, un om necunoscut cu care mai stai din cand in cand la o cafea, o cunostiinta, o ruda. Si gandeste-te cate poti sa spui despre persoana lui, dar nu incepe sa insiri cateva pasiuni pe care le are sau locurile in care ii place din cand in cand sa isi mai petreaca timpul. Descrie-mi subtilitatile, ajuta-ma sa ii cunosc neajunsurile, sa ii descopar misterele, credintele, deschide toate obloanele. Invaluie-ma in povestea lui si fa-ma sa ma simt insetat. Sa imi doresc atat de mult sa il cunosc, sa aflu mai multe, incat sa ma dezbrac si eu in fata ta si a lui. Poti? Promit sa ma dezbrac.